Luptă grea cu cei care aruncă deşeuri pe domeniul public al Timişoarei

121
Păstrarea unui oraş curat este o misiune greu de îndeplinit la Timişoara. Rampele clandestine de deşeuri se formează regulat, cu toate că oamenii legii dau amenzi pe bandă rulantă. Într-o singură săptămână, 16 persoane au fost amendate pentru că au aruncat saci de deşeuri sau materiale de construcţii pe domeniul public.

“De asemenea, tot în cadrul acțiunilor desfășurate, de la începutul anului, au fost monitorizate video un număr de 92 de locații de pe raza întregului oraș, unde cetățenii au sesizat că se formează frecvent rampe clandestine de deșeuri, cei surprinși de imagini fiind ulterior sancționați. De la începutul anului și până în prezent, polițiștii locali au aplicat un număr total de 1256 sancțiuni atât celor suprinși în timpul patrulărilor aruncând resturi din toate categoriile pe domeniul public, cât și celor depistați ulterior cu ajutorul imaginilor video”, ne spune cei de la Poliţia Locală.
Sancţiunile în aceste speţe încep de la 500 de lei şi nu depăşesc 1.000 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.