Lumea poveștilor, în parcul Iulius Town: teatru de păpuși și călătorii în carusel ori cu trenulețul distracției

117

Se anunță un sfârșit de săptămână plin de experiențe captivante, atât pentru cei mari, cât și pentru cei mici, la Iulius Town Timișoara. Filme, teatru de păpuși, reprezentații sportive și evenimente tematice la terase sunt propunerile de petrecere a timpului liber.

Și în acest weekend, Iulius Town te scoate în oraș la film, sub cerul liber. Te invităm vineri, sâmbătă și duminică la Outdoor Cinema, în Iulius Gardens, și îți propunem o experiență inedită. Ne vom bucura din nou de muzică, film și de apusuri magice. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile, pe baza invitațiilor obținute online. Mai multe detalii pe pagina de Facebook a evenimentului. Și pentru că meciurile de fotbal se joacă cu tribunele închise, am adus atmosfera de stadion în parc. Astfel, puteți urmări finala Champions League, duminică, de la ora 22.00, în Family Plaza din parc.

În schimb, dacă îți dorești să-ți petreci timpul în aer liber și să faci mișcare, te așteptăm vineri și sâmbătă să ne antrenăm împreună cu reprezentanții World Class. Ne vedem în Iulius Gardens, de la ora 09.00, pentru o sesiune de exerciții.

Duminică, de la ora 11.00, în zona Family Plaza, actorii de la Magic Oz le propun copiilor o întâlnire cu „Ursul Păcălit de Vulpe”. Povestea spusă de marionete îi va implica pe cei mici în acțiune și le va transmite și mesaje educative. Accesul este gratuit și se face în limita locurilor disponibile.

Aventura continuă pentru cei mici în Trenulețul Distracției, care îi va plimba de luni până joi, de la ora 17.00 până la 20.00, iar de vineri până duminică, între orele 12.00 – 16.00 și 17.00 – 20.00. Și călătoriile în lumea de basm propusă de caruselul venețian sunt o activitate fascinantă. Copiii se pot bucura de ele de luni până vineri, de la ora 12.00 până la 22.00, iar sâmbăta și duminica, de la ora 10.00 la 22.00.

Și terasele din Iulius Town au pregătit mâncare gustoasă, evenimente diversificate și o atmosferă plăcută, astfel încât serile petrecute în oraș alături de prieteni să fie cu totul deosebite.

La toate evenimentele, pentru siguranța publicului, se păstrează distanțarea fizică prin reducerea locurilor disponibile, sunt asigurate substanțe dezinfectante, iar purtarea măștii de protecție este obligatorie. În cazul în care condițiile meteo vor fi nefavorabile, evenimentele exterioare vor fi reprogramate pentru o dată ulterioară, ce va fi anunțată pe pagina de Facebook Iulius Town Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.