Ludovic Orban: În toate localitățile carantinate în 6 decembrie cetățenii vor putea merge la vot. Nu reprezintă un risc suplimentar

172

Prim-ministrul Ludovic Orban a declarat, luni, că în localitățile care vor fi în carantină în ziua alegerilor parlamentare toți cetățenii vor putea merge la vot. De asemenea, premierul a precizat că pentru persoanele aflate în carantină, izolare sau internate în spital va fi adusă urna mobilă.

„În toate localitățile carantinate în data de 6 decembrie, cetățenii își vor putea exercita dreptul de vot. Nu va exista nicio restricție în ceea ce privește deplasarea cetățenilor la secțiile de votare pentru exercitarea acestui drept fundamental. Toți cetățenii care se află în izolare sau în carantină, fie că sunt infectați, fie ca au venit dintr-o altă țară, fie că sunt persoane care au intrat în contact cu persoane bolnave își vor putea exercita drepturile de vot. Vor vota prin intermediul urnei mobile care va veni la ei acasă. Se va permite exercitarea dreptului de vot al fiecărui cetățean chiar dacă se află în carantină, izolare, sau internat în spital din cauza COVID”, a declarat prim-ministrul.

De asemenea, prim-ministrul a dat asigurări că nu există un risc suplimentar pentru oameni dacă vin să voteze. „Ca și la locale i-am îndemnat pe oameni să vină cu încredere la vot. A veni la vot nu înseamnă un risc suplimentar pentru că vom lua toate măsurile să ne asigurăm că nu există risc de transmite”, a mai spus premierul.

sursa – digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.