13 C
Timișoara
joi 28 martie 2024

Ludovic Orban caută aliați în Vestul țării! Care sunt primii liberali din zonă care-i acordă neoficial sprijinul pentru șefia PNL…

Unul dintre liderii liberali, cu pretenții de a prelua șefia partidului, Ludovic Orban, a fost prezent, în acest sfârșit de săptămână, la Deva. Prezența lui Ludovic Orban la Deva s-a datorat faptului că acesta va candida la președinția Partidului Național Liberal (PNL) la alegerile interne ale formațiunii, care vor avea loc în această vară.

Chiar dacă nu a fost anunțat în mod oficial, liberalii hunedoreni îl vor susține pe acesta la alegerile pentru șefia PNL. “După doi ani, în care conducerile au fost numite, de sus în jos, și nu alese, de la bază spre vârf, așa cum este normal, în PNL, vine o perioadă de sărbătoare a democrației. De acum înainte, cuvântul va aparține membrilor de partid, pe care îi chem să se implice activ în activitatea din interiorul PNL, să îl recredibilizeze. PNL va trebui să redevină forța reprezentativă a dreptei românești, una care să lupte, de la egal la egal, cu cei aflați acum la putere”, a declarat Ludovic Orban.

Ludovic Orban nu dorit să spună dacă va susține pe vreun candidat la președinția Organizației Județene Hunedoara a PNL dar vrea unitate în partid, scrie servuspress.ro. „Sunt convins că în județul Hunedoara va câștiga cea mai bună echipă. În schimb, însă, nu mă voi implica în a susține pe vreun candidat, și fac acest lucru din două motive. Primul este acela că membrii de partid din teritoriu trebuie să își aleagă liderii în care au încredere și, dacă l-aș susține pe vreunul dintre aceștia, voturile ar putea fi date către mine și nu pentru programul celui care candidează. Apoi voi candida la funcția de președinte al PNL pentru a uni partidul, iar dacă aș susține pe cineva, contracandidatul s-ar simți, normal, nedreptățit. Tot ceea ce cer este să existe fair-play în această competiție internă și îi asigur pe liberali că voi colabora cu orice echipă. Recunosc că am o relație mai veche de colaborare cu președintele interimar de aici, Florin Roman, dar, repet, nu voi susține vreun candidat. La fel am o relație bună cu deputatul Lucian Heiuș (posibil contracandidat al lui Roman la șefia liberalilor hunedoreni, n.red.), cu care am vorbit înainte de a a veni la Deva și mi-a spus că nu poate fi prezent deoarece are alte angajamente, asumate cu mult înainte, dar, cu siguranță, vom fi împreună la următoarea mea vizită aici. Tot la fel de bine mă înțeleg și cu senatorul Carmen Hărău, chiar dacă nu este prexentă aici, tot din cauza programelor diferite pe care le avem. Am auzit, într-o emisiune televizată că voi fi susținut în competiția electorală de Carmen Hărău, dar fiecare va vota după cum îi dictează propria conștiință”, a spus Ludovic Orban.

Sursa: servuspress.ro

Alte subiecte :

Peste 50 de tone de deșeuri adunate de pe spațiile verzi

În mai puțin de o lună, în cadrul campaniei de curățare a spațiilor verzi, Primăria Timișoara a adunat peste 50 de...

Nica și Fritz au uitat că s-au înjurat patru ani la rând! Acum sunt dispuși să negocieze o combinație electorală

Conducerea PNL la nivel central a decis să-i îndepărteze pe șefii filialelor Timișoara și Timiș, Cosmin Tabără și Alin Nica, care au fost împotriva...

Citește și :