Lucrările la pasajul Solventul ar putea începe în acest an

106

Lucrările la viitorul pasaj Solventul din Timișoara pot fi scoase la licitație, iar șantierul ar putea începe chiar anul acesta. Primarul Nicolae Robu a anunțat că Direcția Edilitară a finalizat documentația astfel încât lucrarea, estimată la 28 de milioane de euro, să poată fi scoasă la licitație. În cazul în care selecția firmei se desfășoară fără probleme, lucrările pot începe chiar din acest an.

“Săptămâna viitoare, Direcția Edilitară s-a angajat să trimită la Serviciul de Achiziții Publice documentația pentru  lansarea licitației de contractare a firmei care să execute lucrarea. Deci, dăm drumul proiectului pe teren. Atât a durat, știți bine ce probleme au fost”, spune Nicolae Robu.

Pentru realizarea pasajului Solventul, primăria Timișoara intenționează să acceseze un credit, cu speranța că va recupera, ulterior, banii, din fonduri europene. Realizarea pasajului Solventul, odată cu modernizarea Căii Bogdăneștilor și a străzii Gării va transforma radical zona.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.