Locul care atrage mii de bănățeni, tot mai aproape de a deveni un pol turistic! Aici se ajunge cu trenul de epocă!

4366

Săgeata Verde, trenul de epocă celebru care a făcut prima cursă pe data de 1 decembrie 1906, va fi repus pe șine, la dispoziția arădenilor care doresc să ajungă pe plaja Ghioroc, în această vară.

Astfel, trenul va începe să circule regulat pe traseul Arad-Ghioroc, în fiecare zi de duminică, începând cu data de 18 iunie.

Ideea relansării acestui simbol al județului a venit din partea vicepreședintelui Consiliului Județean Arad, Claudia Boghicevici, fiind un pas important în demersurile începute de instituție pentru transformarea localității arădene Ghioroc, într-un pol turistic.

,,Ne dorim să fim partenerii primarilor care iniţiază proiecte şi care îşi dau interesul pentru dezvoltarea comunităţii pe care o conduc. Am transmis Ministerului Turismului propunerile Aradului pentru Masterplanul de turism şi vom face demersuri ca, în următorii ani, judeţul nostru să se transforme dintr-un judeţ de tranzit într-unul cu destinaţie turistică. Aradul trebuie să devină un judeţ de destinaţie turistică, nu unul din care se pleacă”, a declarat Claudia Boghicevici, vicepreşedinte al CJ Arad.

Și Primăria Ghioroc este în curs de realizare a documentației pentru declararea localității ca stațiune de interes local.

„Lucrăm și la fișa stațiunii. Este o documentație complexă care presupune o muncă de cercetare și de organizare. Este un proces de durată, etapizat, nu se realizează de pe o zi pe alta oricât ne-am dori! Consiliul Județean ne acordă asistență, fiindcă avem nevoie să lucrăm cu specialiști pe acest proiect strategic pentru comuna noastră”, a declarat primarul comunei Ghioroc, Corneliu Popi Morodan.

Consiliul Județean Arad a alocat deja peste 800.000 lei pentru susținerea demersurilor de transformare a comunei Ghioroc în stațiune de interes local.

Odată cu repunerea în funcțiune a Săgeții Verzi, CJ Arad va transforma depoul de tramvaie de la Ghioroc, într-un veritabil muzeu al tramvaiului arădean, care va fi deschis în fiecare sfârșit de săptămână.

Trenul de epocă pus la dispoziția turiștilor așteptați în această vară la Ghioroc a făcut prima cursă pe 1 decembrie 1906, însă atunci folosea automotoare benzo-electrice, iar din 1907, două locomotive cu abur. Pe data de 10 aprilie 1913, la Ghioroc a fost inaugurată prima cale ferată electrificată din estul Europei şi a opta din lume.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.