Localitățile din Timiș care nu au mașini pentru transportul școlar vor fi sprijinite de CJT

189

Transportul pentru buna funcționare a localităților în județul Timiș, devine o prolemă elementară în tot mai multe comune. Numeroase comune din județ nu își permit achiziționarea unui mijloc de transport . Atât în ceea ce privește tranportul școlar, cât și cel obișnuit. Consiliul Județean Timiș a introdus pe ordinea de zi a ședinței extraordinare de la sfârșitul luni noiembrie hotărârea privind aprobarea dării în folosiță gratuită a unor bunuri mobile către unitățile administrativ teritoriale. Astfel că, începând cu anul 2017, vor fi vizate localitățile care necesită mijloace de transport, care să fie folosite de către conducerea comunelor și, la nevoie, de localnici.

În cele mai multe cazuri, primăriile nu au fonduri necesare pentru achiziționarea autvehiculelor. ”Eu sunt de acord cu această decizie și cu sprijinirea localităților care nu dispun de mașinile necesare. O astfel hotărâre am avut și în ședința anterioară, iar informațiile s-au transmis. Problema nu vizează doar mașini pentru buna funcționare a primăriilor, ci și transportul școlar, care în multe comune lipsește. În primul rând trebuie să ne preocupe lipsa transportului școlar și să devină o primă prioritate”, spune președintele Consiliului Județean, Sorin Grindeanu.

1 COMENTARIU

  1. Ce spune Grindeanu e abureala. Ce spun primarii, asta e important. Poate unii dintre ei sunt chiar sabotati de CJT- ul pesedisto-aldisto-băsist…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.