LitVest 2019 | Literatura la cuvânt, la puterea a opta

222

În piețele, intersecțiile pietonale, liceele sau pub-urile Timișoarei se va citi literatură în zece limbi. Ca de fiecare dată, publicul va fi parte din spectacol. Participante și participanți din cele mai diferite categorii socio-profesionale vor interacționa cu câțiva dintre cei mai importanți scriitori de azi.

LitVest reunește comunitatea în jurul cărții, generează documente estetice unice (pictorialele LitVest, scriitori în ipostaze inedite), lansează traduceri în premieră din autori de vârf (antologia anuală LitVest), prilejuind, de asemenea, o (re)valorizare aparte a literarturii românești în context mondial. Pătura care citește, laboratoarele literare din licee, „intersecțiile” literare (inedite dezbateri și recitaluri stradale), lecturile în faruri de motocicletă, realizate în colaborare cu Timișoara Bikers, text concertul Nightlosers sunt câteva dintre repere. Dincolo de evenimentele organizate în premieră, cele consacrate, precum Lecturi aprinse, se vor desfășura după scenarii noi.

Manifestarea de deschidere, Pătura care citește, se va derula, simultan, și la Jimbolia, în parteneriat cu Biblioteca Orășenească, Școala Gimnazială și Liceul Tehnologic din localitate.

LitVest are ca invitat simbolic un scriitor timișorean dispărut. În 2019 e vorba de poetul Traian Dorgoșan (1935-2017), „regele” boemei timișorene, a cărui operă este în curs de reeditare la B.J.T. Festivalul este organizat de către Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel”, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș.

LitVest este unul dintre cele mai originale festivaluri literare internaționale, fiind, alături de FILIT, cel mai important festival de literatură care se desfășoară în România. În textul de nominalizare a managerului B.J.T., scriitorul Tudor Crețu, la Gala „Oamenii Timpului” (Iași, 2016) se arată că „lecturile publice reunind peste cinci sute de persoane reprezintă experimente social-literare inedite, nemaifiind organizate până acum nicăieri în lume manifestări de acest gen la o asemenea anvergură: Concentrica, picnicul urban de lectură Pătura care citește, Literatura intră-n joc (lecturi în licee, proiect demarat în cadrul LitVest) s.a”.

PROGRAM:

MIERCURI, 25 SEPTEMBRIE
Ora 1200, Pătura care citește, Piața Unirii.
Ora 1800, Text Buffet. Live-uri literare, recital în limba engleză acompaniat, la chitară, de Horea Crișovan. Stage Pub, str. Mărășești nr 14.
JOI, 26 SEPTEMBRIE
Ora 1100, Literatura intră-n joc, laboratoare literare în licee.
Ora 17:30, LiteraTura TM, tur cu vaporașul pe Bega, în colaborare cu Societatea de Transport Public Timișoara. O (re)descoperire literară a orașului. Punct de plecare: stația Catedrala Mitropolitană.
VINERI, 27 SEPTEMBRIE
Ora 1100 Lung de linie. Intersecții literare.
Bac-bac. Bacalaureat stradal, intersecția străzilor Savoya și Ungureanu.
Masa de lucru. Recital internațional, intersecția străzilor Savoya și Alecsandri.
SporText. Poeme motivaționale. Actori, sportivi, scriitori într-o interacțiune inedită, intersecția străzilor Savoya și Mercy. Eveniment organizat în colaborare cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Timiș, Palatul Copiilor Timișoara și Liceul cu Program Sportiv Banatul Timișoara.
Ora 2000 Lecturi aprinse. SpotLight, format nou, în colaborare cu Timișoara Bikers. Piața Sf. Gheorghe.
SÂMBĂTĂ, 28 SEPTEMBRIE
Ora 2000, Text concerto Nightlosers, concert (contra)punctat de inserturi literare. Pub Manufactura, Splaiul Tudor Vladimirescu nr. 9.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.