12.2 C
Timișoara
marți 23 aprilie 2024

Liniştea unui spital şi petrecerea din camera asistentelor!

Am fost nevoit să chem salvarea, în urma unei probleme de sanatate pe care nu am reuşit să o mai stapânesc, chiar dacă am încercat din rasputeri să nu apelez la serviciile oferite de spitalele noastre şi să mă ţin cât mai departe de tot ceea ce înseamnă SPITAL în România.

După aproximativ 10 minute, care mi s-au parut ani lumină, am ajuns cu ambulanţa la serviciul de urgențe în jurul prânzului. Am avut norocul să găsesc un pat disponibil, pentru că aveam să constat mai târziu, că „urgenţa” poate lua loc şi pe scaun sau, şi mai rău, să aştepte afară pe culoar, până se eliberează un pat. Am fost întrebat ce problemă am, deşi de-abia reuşeam să vorbesc. Am spus motivul pentru care am fost adus în urgenţe cu ambulanţa, după care fiecare şi-a văzut de treaba lui, respectiv eu de durerile mele, medicii şi asistentele de ale lor. O bătrânică lângă mine încearcă din răsputeri să se dea jos din pat, să meargă la toaletă, asistentele ţipă la ea să stea liniştită că o să fie transferată la un alt spital. Făcuse accident vascular.

Eu rămân în pat, deşi durerile nu-mi trecuseră, nimeni nu-mi făcea nimic, aşteptând sosirea medicului. După, probabil, o jumătate de oră apare medicul, discutăm şi cădem de acord asupra internării mele, măcar pentru o zi, două.

Medicul pleacă. Rămân aşadar în aşteptare. Mai stau şi mă chinui încă vreo două ore, timp în care nimeni pare să nu observe prezenţa mea. În urgența în care aştept sunt 7 paturi, toate ocupate si un scaun ocupat, ulterior, tot de o urgentă.UREGENTE SPITALUL JUDETEAN.Still087

Medici, asistente, femei de serviciu, toţi discuta, nu ştiu despre ce, dar nu văd să facă nimic niciunui pacient din această unitate de primiri urgențe din Timişoara. Doar discuta intre ei. Modul umilitor, descurajant, chiar, în care mă simt tratat eu ca pacient, cred că îl simt toţi cei prezenţi in această cameră cu mine, dar nimeni nu spune nimic, poate boala nu ne lasă să mai rostim cuvinte de prisos. Medicii, asistentele, rezidenţii, toţi ronţăie câte ceva, alţii beau cafea, suc, alţii vor prăjituri şi nu cad de acord asupra meniului pe care vor să-l comande, asta în timp ce noi aşteptăm….

S-a făcut ora 16, un rezident vine şi mă preia, mă conduce în salonul în care voi locui pentru cel puţin o noapte. La etajul întâi, salonul in care sunt adus are trei paturi, din care unul singur era ocupat.UREGENTE SPITALUL JUDETEAN.Still054

Bun zic eu, nu e aglomerat. Pentru că îmi era foarte rău şi trebuia să ajung la un WC mi se explică că grupul sanitar este în capătul culoarului pe stânga. Bun, exact în celălalt capăt al coridorului, nici că se putea mai rău. Drumul până acolo mi se pare de neparcurs, cel puţin acum, în situaţia mea. Gândul care mi-a trecut prin cap a fost să evit să consum lichide, tocmai pentru a nu fi obligat să străbat tot coridorul pentru a ajunge la grupul sanitar. Asistentele îmi aduc tratamentul, îmi pun perfuzia şi mă lasă să mă odihnesc. Este foarte cald în salon, drept pentru care atât eu cât şi pacientul celălalt cădem de acord că trebuie să lăsăm uşa salonului deschisă. Adorm, nu ştiu cât, dar mă trezeşte doctorul. Venise la vizita de seară, vorbim şi pleacă. Seara, primesc porţia de perfuzie şi mă culc. Nu reuşesc să dorm foarte mult, mă uit la ceas, e ora 11, se aude gălăgie şi nu-mi dau seama imediat despre ce e vorba. Vecinul de pat mă lămureşte, suntem lângă camera asistentelor, ele rând aşa. Poftim?! Adică ele au televizorul dat aşa tare şi râd atât de zgomotos!

Aştept poate totuşi îşi dau seama că e trecut de 23 şi că, noi pacienţii vrem să ne odihnim, în puţinele clipe când durerea amorţeşte şi ea. Nimic, aceeași gălăgie. Perfuzia mea s-a terminat , nici urmă de asistentă. Mă dau jos cu perfuzia în mână, şi mă duc la camera asistentelor, din uşă le spun că s-a terminat perfuzia. A, ok, punem imediat alta, îmi spune una din ele.

Sunt trei, televizorul dat la maxim şi ascultă cu interes o emisiune de divertisment pe care am dedus că o rataseră cu o seară înainte. Râd la fel de tare, fără niciun pic de jenă sau conştiinţă că ar putea deranja pe cinema. Sunt stăpânele noastre peste noapte, depindem de ele şi ştiu asta foarte bine. Aşa se și comportă, nu le interesează nimic din liniştea de care ar trebui să aibă parte bolnavii unui spital. Pe la ora trei se potolesc, poate oboseala își spune cuvântul şi asupra lor. Nu apuc să dorm foarte mult că aud ceva trântit. Deschid ochii, femeia de serviciu, aprinde becul. Mă uit la ceas, e şase. Vorbeşte cu cineva din alt salon, trânteşte găleţile , aruncă cutii, dă cu mopul mai sa-l rupă, nemulţumită că mai găseşte câte ceva pe jos. ,,Să strângeţi tot de pe jos”, ni se adresează nouă, nu trebuie să fie nimic pe jos, totul să fie ascuns să nu vadă vizita. Nu mai poţi adormi în gălăgia pe care o face, femeia cu curăţenia. Asistentele vin şi ele. Nu mai adorm. Trece vizita. Pe coridor începe zarva, oameni care vin şi pleacă. E obositor. Ziua trece greu cu multă lume prin faţa ochilor pe care abia mai pot să-i ţin deschişi.infectii-spitale

Seara, puţinele clipe de linişte dispar şi începe petrecerea în camera asistentelor. Iarăși televizorul dat tare, asistentele vorbesc şi mai tare. Fac schimb de reţete de prăjituri, se ceartă pentru ceva, nu ştiu pentru ce, că am ieşit din salon. Nu le pasă absolut deloc de pacienţi. Nu înţeleg dacă cineva, când le-a angajat, le-a şi informat despre obligaţiile pe care le au faţă de pacienţi, dar cred că mai degrabă nu. E obositor şi foarte greu de acceptat ca pacient , discuţiile interminabile, la ceas de seara/noapte ale acestor asistente.

Nu înţeleg de ce trebuie să fim treziţi cu noapte în cap, noi pacienţii, ca femeia de serviciu să spele pe jos, la 5, 6 dimineaţa, ca apoi să vină vizita la 8, 9, poate zece. Sunt proceduri, reguli interne care nouă, poate ne scapă, dar nu e logic. E spital şi parcă totuşi se impune liniştea necesară atât pacienţilor dar mai ales lor, medicilor, asistentelor. Aş dori să ne explice cineva, de ce se întâmplă toate acestea. Ştiu părinţi internaţi cu copilul lor in spital, frustraţi pe bună dreptate că sunt treziţi dimineaţa la 6 pentru curăţenie, că sunt scoşi afară din saloane, adică de lângă copilul lor, şi aşa suferind, că vine vizita. Mi se pare un lucru de neimaginat, inuman. Oare se gândeşte cineva ce e în sufletul unui copil când mama lui este scoasă din salon că vine medicul la vizită?! Sunt reguli aberante pe care nu le înţeleg. La fel cum nu înţeleg nici cum o infirmieră îşi permite să ţipe la un pacient, care are nevoie să meargă la WC, să treacă înapoi în pat că ea spală pe jos şi lasă urme. Sunt întrebări la care eu nu pot răspunde şi reguli care nu sunt respectate, în primul rând de angajaţii spitalelor. Care, știu, sunt prost plătiți, dar pe care, în cele din urmă, nu i-a obligat și nu cred că-i obligă nimeni să rămână angajați în sistemul intern de sănătate ! Cel puțin nu noi, pacienții spitalelor timișorene, ori românești, în general.

Altfel, în camera asistentelor e gălăgie, râd, vorbesc, ţipă una după alta pe coridor și e două noaptea!

Un pacient al unui spital din Timișoara

55 COMENTARII

  1. Mai nou se sesizează orice dar faptul că există puțin personal,care,uneori nu apucă să meargă la toaletă ce să mai zic de pauză de masă asta nu observă nimeni

    • de la caz la caz…………………..
      locuri cu personal putin si raspundere MARE !
      LOCURI precum s-a relatat………….
      exista si unele si celelalte, sa fie echilibru…

  2. La ce salarii sunt in sănătate sa nu va mire. Si sa nu ne mire ca peste câțiva ani nu o sa mai fie personal care sa ne trateze. Nu ii obliga nimeni sa rămână in sistem dar v-ați întrebat câți vor sa intre in sistemul de stat? Se scot la concurs posturi de asistente si infirmiere si nu se îngrămădeste nimeni sa le ocupe. E vina noastra a pacienților ca nu facem nici noi nimic sa-i susținem. Ne aducem aminte de sistemul public de sănătate doar cand avem nevoie. A existat vreodată vreun protest in care alții decât cei din sistem sa ceara modernizarea sistemului românesc de sănătate, alocarea de fonduri suplimentare, o noua lege a sănătății? N-o sa mai accepte nici atenții o data cu noua decizie CCR si ne vor trata asa cum ii tratam si noi si statul, raportat la salariile care le au.

    • Cum poti sa afirmi ca e vina pacientilor pentru nesimtirea personalului?
      Serios?

      Bunul simt pentru tine si omul de langa, si niscaiva empatie, asta nu tine de salariul pe care il ai.

    • Chiar NU ti-e jena sa afirmi asemenea lucruri? Ptr salariile din strainatate MEDICUL si ASISTENTUL iti STAU LA DISPOZITIE 24 de ore din 24 Aici ca sa obtii niste date despre satrea de sanatate a pacientului TREBUIE sa vorbesti cu MEDICUL de salon sau Medicul -sef FACAND COADA la usa acestuia cam 2 -ore si pandind sa -l poti ‘prinde’ De fapt [ptr a-I baga in BUZUNAR sute de euroHai,d-omnule am trait asta si STIU ce vorbesc CAre salarii mici? Stiti cu cat pleaca din spital dupa o zi ‘DE MUNCA’ un DOCTOR,ASISTENT,INFIRMIER? In strainatatea despre care vorbesti…ASA CEVA NU ESTE PERMIS Vina este a sistemului care PRODUCE pe banda rulanta MEDICI si alte cadre medicale pe care LE SCOLARIZAM PE BANII NOSTRII fara SA INCHEIE UN CONTRACT in prealabil cu ei prin care sa-i oblige sa ramana in tara cel putin 5 ani ,ptr ca au profitat de sistemul de invatamant gratuity si cei care nu respecta sa PLATEASCA SCOLARIZAREA din banii lor AICI e TOATA TARASENIA…Cat priveste ‘INTERESUL’ celor din system ptr/…..modernizare,alocari de fonduri este de fapt un mijloc de a arata ca NU banii -I intereseaza ci CONDITIILE …PACIENTILOR,.Sa fim seriosi……

    • in strainatate e un singur asitent de noapte la 26 de pacienti si face totul si traba lui de asistent medical si cea de infirmiera!! nu ai infirmiera cu tine! in Romania e doar o nesimtire imensa si o bataie de joc de profesia de asistent medical!

  3. Stimat „pacient revoltat” as fii tare curioasa ce parere a-ti avea daca a-ti fii dumneavoastra in locul nostru ca si cadru medical…. sa lucrati o singura tura asa cum lucram noi intr-o zii mai usoara…. in primul rand da va trezeste asistenta dimineata la 6 sa va faca tratamentul, infirmieara sa va spele daca aveti dificultati sa va deplasati la baie, iar femeia de servici goleste gunoaiele ca sa nu miroase tot salonul ca la porci….
    In al doilea rad da asistentele rad si povestesc noaptea dar si umbla din jumatate in jumatate de ora sa vada daca sufla pacientii sau nu…. nu cred k v-ar convenii sa vedeti cum dorm…. si nu va ajuta….
    In al tereilea rand… daca chiar sunteti atat de pretentios sunt atatea spitale private de ce nu apelati la una dintre ele….? Acolo aveti baie in camera pat cu saltea buna… asisstentele dorm toata noaptea nu va deranjeaza nimeni….
    Fara suparare dar habar nu aveti ce inseamna sa lucrati in sintem de urgenta sau in unitate spitaliceasca cu paturi….

    • Bolnavii trebuiesc respectati in orice caz, cu atat mai mult in aceasta institutie, loc in care se afla pentru a se recupera si pentru care fapt au platit ani in sir cotizatie… Urat din partea dumneavoastra sa le sugerati spitale private! Ar trebui re va revizuiti atitudinea!

    • Sper din suflet sa ardeti in iad……suflet mizerabil si fara pic de respect pentru oamenii bolnavi. …respect….te uiti la emisiuni si razi alaturi de un membru al familiei tale cand este in scriu pe masa. ….la munca unde esti platita sa usurezi suferinte si sa ajuti. ….lasi televizorul. …natelul. ….si respecti. …nenorociti inapoiati. ….

    • Învaţă să scrii. Tot ce s-a scris despre nesimţirea asistentelor, impertinenţa femeilor de serviciu este adevărat. Majoritatea sunt angajate pe bani, pile etc, şi astfel se explică „extravaganţa” purtării lor. Pe lângă îmbrăcămintea provocatoare, uitaţi-vă la buzunarele generos de mari de la halate!!! Dar am întâlnit şi altfel de personal medical, dedicat meseriei. Cinste lor.

      • Culmea, si eu am buzunare mari in Germania dar nu ca sa imi bage pacientii ceva in ele. Ci pur si simplu, ca sa imi car telefoanele, mancarea, carnetelele, stetoscopul si ce o mai fi. Asa era si in Romania. Mi s-a intors stomacul pe dos cand am citit un asemenea comentariu ca al dumneavoastra in care suntem toti etichetati cu o nesimtire crasa. Daca vreti bun simt si respect trebuie sa oferiti. Nu sa aruncati cu mizerii in toti, numai in cei care merita nu.

    • Să nu miroase ca la porci??? Cam așa ne tratați doamnă Andrea. Presupun ca lucrați în sistem având în vedere cât sunteți de revoltată…Și să știți că nu vrem să știm cum dorm asistentele, pt că ele nu ar trebui să doarmă la locul de muncă… și nici nu cred că pacienții doresc să le audă noaptea, dar ăsta tine de educație și respectul pt cel de lângă tine. Să știți că aveți dreptate, nu știm ce înseamnă să lucrezi în sistem, dar știm că dacă nu îți convine, PLECI!!! Rămânem fără cadre? Foarte bine! Cele care vor venii după dvs vor putea impune alte condiții de salarizare ca să fie mulțumiți. Suntem pretențioși? Nu doamnă! Vă rugăm să vă faceți meseria și să ne tratați cu respect, noi nu suntem clienți, suntem pacienți și nu venim în spitale de placere. Mulți dintre bătrâni nu au bani ca să ajungă la spital de la țară și dvs îi trimiteți la privat? Să vă fie rușine doamnă! Ei sunt cei care v-au crescut, cei care vă plătesc salariul!!!
      P.S. În 2012 am ajuns din cauza unui accident la urgență cu o fractură deschisă de claviculă. Cu toate că eram cu oasele ieșite prin piele, m-au trimis în sala de așteptare și după aproape o oră și jumătate mi-au explicat că nu are cine să citească radiografia care mi-au facut-o!!! Am plecat la Casa Austria (noroc că am asigurare privată!), iar doamna asistentă de la Județean mă amenința că chiama poliția dacă plec… La Casa Austria în două ore am fost operat și cu tija pusă. Spuneți-mi vă rog ce părere trebuie să am despre cei care gândesc ca și dvs?

    • Stimat „cadru medical”, sa nu mai fiti atat de curioasa de ce parere ar avea „Un pacient al unui spital din Timisoara” daca ar fi in locul dumneavoastra, pentru ca nu ar trebui ca aceasta sa se schimbe. Ar avea aceeasi parere.
      Nu este normal sa deranjezi prin comportament zgomotos pacientii unui spital. Sunt acolo pentru ca au probleme de sanatate si au nevoie de odihna!
      Femeia de serviciu poate spala pe jos si dupa ora 8, daca vizita vine la ora 10. Tot ea trebuie sa mature pe jos, nu sa tipe la bolnavi sa-si stranga ce au pe jos si sa fie indignata de faptul ca este mizerie, de aceea este platita si intra in atributiile ei sa faca curatenie. Pacientul trebuie sa mearga nestanjenit la toaleta, nu trebuie sa se uite femeia de serviciu urat la el ca-i face urme pe jos.
      Infirmiera nu trebuie sa tipe la pacient ca se da jos din pat ci trebuie sa o intrebe de ce vrea sa se dea jos din pat, daca are o problema sau o necesitate.
      Iar medicii, trebuie sa le explice bolnavilor mai pe intelesul tuturor ce este in neregula cu ei si ce vor face ei, ca si medici, in continuare pentru a imbunatatii starea bolnavului. La noi in tara medicii nici macar nu-ti spun diagnosticul, daramite sa-ti si explice ce inseamna si cum trebuie tratat.
      Si cel mai grav, m-i se pare faptul ca medicii scot parintii afara din salon atunci cand consulta un pacient minor. Pacientul minor nu ar trebui sa fie consultat fara un parinte de fata. Fara discutii.

    • Draga Andreea… Bravo… I-ai zis tu „pacientului revoltat”, i-ai aratat.
      Felicitari, esti mai obosita, mai muncita, mai nobila si mai demna decat noi restul imbecililor.
      Tu, Sisifule- stindard al medicii. Te simti mai bine? Ti-ai luat premiul pentru cea mai nenorocita viata?

      Cu „goleste gunoaiele ca sa nu miroase tot salonul ca la porci” ai zis tot. Dar absolut tot despre tine. Nu despre pacienti, cat despre tine si ceea ce crezi cu adevarat despre viata ta, slujba ta, si cum te raportezi la pacienti. Felicitari. 🙂
      Iti doresc din tot sufletul ca in momentul in care vei avea nevoie de spitalizare sa ai in preajma oameni exact ca tine. Da’ exact ca tine.

      Sanatate.

    • Stimată Andreea, pacientul revoltat denunță de fapt atitudinea cadrelor medicale, indiferența lor, lipsa lor de compasiune față de durerea omenească. Din păcate nu ați priceput nimic. Si dacă tot ati pomenit de sistemul privat nu cred că acolo salariile sunt cu mult mai mari decăt la stat și nici atribuțiile cu mult mai mici, dar acolo ești tratat ca un OM, ești întrebat din prima clipă cum te simți cu toată dragostea reală, nu disimulată și vorbesc dintr-o experiență recentă, într-un mic orășel de provincie unde un om cu suflet mare a pus pe picioare o micuță clinică unde alină cu mult drag suferințele noastre la prețuri decente. Deci omul sfințește locul, dar dumneavoastră din păcate nu ati înteles nimic, preferați să vă ascundeți incompetența și frustrările după motive puerile. RUȘINE!!!!

    • Să înțelegem că ești asistentă medicală….Dacă dai injecții precum scrii, nu aș vrea să ajung pe mâna ta ! Felul cum te exprimi, de la ortografie până la atitudine, confirmă tot ce se spune în articol…

    • Domnita din sanatate ar fi mai bine sa mergeti acasa si sa tratati animale caci comportamentul vostru lasa de dorit
      Mai ales acum ca nu mai aveti voie sa mai primiti atentii de la bolnavi
      Eu am fost operata de 5ori intrun spital public din afara si cei de acolo se comporta minunat femeia de serviciu si asistentele bat la usa si asteapta sa i raspunzi ca sa intre iti vorbesc pe un ton de iti este mai mare dragu sa stai in spital femeia de servici vine si te spala si iti face menajul fara zgomot, fac curat in saloane fara sa dea pacientii afara ,schimba lenjeria in fiecare zi cu bolnavul in pat nici macar nu il deranjeaza au tehnica lor de a face lucrurile si nu se supara de nimic La noi femeile de servici nu le ajungi cu o prajina de rahat la nas sunt mai ceva decat doctoritele.nu va mai vaitati ca ori cum nu va deranjati prea tare .Daca ar fi cineva de-al vostru internat le prestati toata atentia dar celorlalti nu

      • Doamna Adriana, unde anume ati fost dumneavoastra de nu intra nimeni pana nu le spuneati? Ca in alte tari la ora 6 pacientul e trezit si pregatit pt vizita, spalat. da, lenjeria se schimba cu pacientul in pat, la cei imobilizati care nu se pot ridica.

    • Incredibil ce atitudine pot avea unii….toata stima pentru cadrele medicale care-si fac datoria cu profesionalism si conform juramantului care l-au depus….iar pt astfel de cadre medicale care pot scrie ce ati scris dumneavoastra mai sus ne este rusine…”stimata d-na asistenta”toata lumea munceste si plateste taxe pt a avea asigurata asistenta medicala la nevoie intr-un spital de stat in care macar partea umana sa existe,daca partea materiala lasa de dorit!Nu oricine poate fi cadru medical…si mai ales nu cei care gandesc ca si dumneavostra….nu va doresc sa ajungeti in acel spital de stat unde cadrelor medicale „li se rupe”de durerea d-voastra si sa nu aveti bani sa va tratati intr-un spital privat!

    • Nu va obliga nimeni sa rămâneți angajate in spitale de stat daca tot nu va convine!! Peste tot aceeasi treaba, toate aveti drepturi si va plangeti de salarii mici, dar nu spuneti nimic de spaga pe care o primiti, de parca ar fi obligatia noastra ca si pacienți sa va dam ceva, ca sa fiti dragute!!! credeti.ne ca daca ne.am permite nu am sta in jegul si in indolenta din spitalele noaste! Si da, poate infirmiera aduna gunoiul sa nu puta, dar oare nu o poate face in liniste????? Dc trebuie sa buseasca si sa tranteasca?? Poate sunt obosite, poate nu au chef dar eu dk trebuie sa o suport????? Eu atat zic, noi la spital nu venim de placere, voi ca si cadre medicale v.ati ales sa lucrati in spital,……Asa ca sa nu va mai plangeti, sigur se gasesc alte jon.uri. Ma intreb daca luctati la un spital din alta tara tot asa procedati?

    • Daca nu va place ceea ce faceți lăsați pe alți care sunt in stare sa îngrijească pacienți si sa le ofere liniște ,…si in al doilea rand tu cand vei fi bolnava te duci la privat ? Sau te duci unde ai plătit taxe la stat pentru sănătate ?? Aici nu este vorba de salari e vorba de persoana care esti si sufletul care i-l ai sa tratezi o alta persoana cu indiferenta si ura

    • De ce sa mergem in spitale private cand noi cotizam la stat? Bunul simt nu trebuie sa fie pe bani! Cat despre salarii… Si noi avem salarii mici, cei cu salarii mari merg la privat…

    • Imi cer scuze ca intervin , dar acest pacient revoltat nu cerea decat putina liniste , sa se poata odihni , putina empatie la suferinta sa , nu cred deloc ca este prea mult. Va scriu din pozitia unei asistente medicale cu o oarecare vechime , si careia ii este rusine de ,, urmasele” sale. Avem pretentii la salarii mari , dar unele dintre dumneavoastra , cele ce ati facut asa zisa scoala postliceala sanitara ( pe bani) habar nu aveti sa va scrieti numele , despre medicina si cu ce se ,, mananca” ea , nu mai vorbim. Aveti bunul simt sa empatizati cu pacientii si sa aplecati asupra nevoilor acestora ca oricum din punct de vedere medical nu ii ajutati. Pacientul nu va sti niciodata cata madicina cunoasteti si aveti SANSA asa ,, mica profesional” cum sunteti sa treceti neobservata daca aveti bun simt si empatie vis-a -vis de dansul . Dar conform zicalei: PROSTUL NU ESTE FUDUL DACA NU E PROST DESTUL , asa va manifestati si dumneavoastra. RUSINE acelor cadre medicale care se regasesc in aceste randuri , pacat ca mai suntem si OAMENI printre dumneavoastra si suntem judecati la un loc din cauza unora ca dumneavoastra . SI m-am gandit bine , nu ele sunt de vina ( ele atat stiu , credeti-ma ) ci sistemul de invatamant care permite ca orice PROST sa termine aceasta scoala.

    • ‘ Stimata’ Chiar NU ti-e rusine? Si eu am trecut prin asemenea situatii…Dac nu-ti bag mana in buzunar…nu e deloc….confortabil Si apoi PTR CE ESTI PLATITA ?Sa DORMI/La spital esti la LUCRU si esti platita din BANII MEI,OBRAZNICO….Acasa la tine ,razi,dormi si mananci di banii tai nu din Portia pacientului In alta ordine de idei,INVATA PUTINTEL SI ORTOGRAFIA limbii romane Stai cam prost…cu exprimarea si scrisul…DA ,TU esti la DISPOZITIA PACIENTULUI si NU invers Il stergi si la fund daca e cazul…Clar? Daca nu-ti place,matura prin parc,angajeaza-te la Retim,sunt multe variante Sa-ti fie rusine

  4. Spălatul pe jos la 6 dimineața este precedat de aprinderea tuturor neoanelor din salon. Nu interesează pe nimeni ca poate ai o durere de cap cumplita încât nu suporți o lumina puternica și nici nu contează ca este și un bec mai putin strident ca neonul și care ar fi de preferat sa fie aprins. Dar când i-am spus asta am fost parata la medic care a venit și mi-a spus ca acolo nu sunt la hotel. Am avut aceeasi pornire sa scriu despre felul în care sunt tratați oamenii în spitale dar am renunțat. Pentru ca nu am crezut ca va interesa pe cineva dacă medicul mi-a dat asemenea replica. Singura reparatie morala dacă pot spune așa a venit ulterior când am aflat din întâmplare ca acel medic a trecut și el printr-un episod de internare în acel spital și nu a fost recunoscut de femeia de servici care trântea găleți și a fost tratat prin urmare ca un om oarecare. Atunci a simțit pe pielea lui exact ce am simțit eu și altii și si-a mai schimbat atitudinea.

  5. Foarte cunoscuta atitudinea si reactia pacientului, ca doar traim in Romania.Dar in aceeasi masura si atmosfera din unele spitale.Toata lumea este nemultumita si se adanceste prapastia dintre cadrele medicale si pacienti, asta in mare parte mass mediei,care nu reda de fiecare data realitatea.Lucrurile nu vor merge bine in ritmul asta, vor pleca cadrele bune care mai sunt, vom fi tratati de africani si asiatici.Nu este directia cea mai convenabila, nu toti romanii avem bani sa ne tratam la Viena, ca sa nu mai vorbim de urgente.Cred ca ar trebui sa mai reflectam, denigrarea in masa a cadrelor medicale nu e o solutie.

  6. Bolnavii trebuiesc respectati in orice caz, cu atat mai mult in aceasta institutie, loc in care se afla pentru a se recupera si pentru care fapt au platit ani in sir cotizatie… Urat din partea dumneavoastra sa le sugerati spitale private! Ar trebui re va revizuiti atitudinea!

  7. Cele relatate de pacient sunt relative, daca privim situatia doar din acest punct de vedere.Ca pacient este deranjant sa fii trezit pentru curatenie,sa auzi discutii din camera de garda,sa astepti la urgente,etc.De cealalta parte a baricadei, personalul medical insuficient in toate unitatile de stat,obligat sa faca munca mai multor persoane,jignirile permanente aduse de unii pacienti,lipsa conditiilor de la locul de munca, sa nu mai vorbim de salarizare.De cele mai multe ori cele relatate in presa sunt exagerate,inventate, creeaza o stare conflictuala intre aceste doua categorii: pacienti si personal.De cate ori s-a facut greva, cati pacienti au sustinut cadrele medicale?AU FOST PUSE IN DISCUTIE CONDITIILE DIN SPITALE,APARATURA,DOTARE,NR. INSUFICIENT DE PERSONAL……..unde au fost pacientii atunci?

    • Au fost exact acolo unde au fost și cadrele medicale atunci când pacienții au avut nevoie de ele. Diferența e că ele erau acolo pe banii pacienților. Dragi „cadre medicale”, în fiecare zi în care puneți pâinea pe masa familiei voastre gândiți- vă că e cumpărată din banii plătiți de pacienți. Dacă ne-am duce toți la privat și am cere ca toți banii pe care îi plătim la Casa Națională de Asigurări de Sănătate să fie dați celor care ne tratează, ați fi muritori de foame.

  8. Daca banii ne obliga sa fim oameni, atunci e grav. Oamenii cu conștiința nu au nevoie de salarii ca sa fie buni cu cineva sau sa faca bine cuiva. Faci bine si ajuti pentru simplul fapt ca asta te defineste pe tine ca om. Ceilalti sunt umpluturi

  9. Stimata Andreea…am sa fiu scurt si la obiect.Faci parte din categoria cadrelor medicale care fara traditionalul plic in buzunar manifestati sindromul „durerii in fund” fata de pacient.Sa va fie rusine.Adica daca o institutie e de stat trebuie ca pacientul sa fie tratat cu indiferenta si dezinteres?Dar pentru ce a platit ani de zile asigurare medicala?RUSINE

  10. nu cred ca ca se poate generaliza la toate spitalele existente, aici ma refer strict la UPU. anul trecut in urma unui accident auto am ajuns la UPU in oradea cu rana deschisa la cap. ce pot sa spun este ca dupa acel accident am toata stma si respectul pentru cei de pe ambulanta si cei de la smurd. am fost uimit de dedicatia si implicarea persoanelor din jurul meu. da’ admit ca am fost intrebat in spital(pe patul de la urgenta) de prea multe ori cum s-a intamplat accidentul, ce si cum ma doare, si datele personale(aici era deja buletinul la capatul patului); dar m-am gandit ca poate face parte din procesul de verificare si constatare a celor petrecute… eventual sa se observer ce relatez diferit dupa ce ies din starea de soc. am avut destule teste si analize facute. am fost cusut fara sa imi ramana cicatrici vizibile. chiar am fost surprins de cum s-au miscat acei oameni cu toate partile negative si nasoale din sistemul sanitar de la noi.
    acum stiu ca fiecare padure are uscaciunile ei, dar asta nu insemna ca trebuie tot timpul sa vedem doar partea negativa si sa generalizam; sunt constient ca nu totul e roz,bine si frumos, dar asta nu inseamna ca e doar rau. sunt si se intampla si lucruri bune.

    • Județul Bihor e o excepție. Am fost internată în Spitalul de Recuperare Medicală Băile Felix și am simțit ce înseamnă respectul pentru pacient. Simți că întreg personalul, de la manager și medic până la infirmiere, portar și bucătari, sunt acolo pentru binele tău, pacientul. E spital „de stat”, dar nu-ți dorești să îl schimbi cu unul de la ” privat”.

  11. exagerezi maxim nu zic ca pe unele locuri ai dreptate dar sti sa infloresti exagerarea. vino in anglia irlanda etc etc si stai cu cortul in sala de asteptare te uiti la un monitor si scrie in 40 min disponibila o asistenta sau 7 ore si 20 min disponibil un doctor .stai zeci de ore pina iti vine randul .trebuie sa fi sanatos tun cel putin in irl vb acum. daca esti o pers. cu probleme de sanatate mai dese te faci singur pachet si la autocar rapid acasa ………. acolo unde spui tu unde rad asistentele la tv si matura aia la 6 . asa aveam si eu parerea ca tine pina am vazut si cum ii in alte tari …

  12. Din aceasta cauza m-am operat la Szeged, desi aveam medic bun in Timisoara. O asistenta romanca din clinica de acolo mi-a spus ca lor le repeta asistenta sefa zilnic, ca nu cumva sa uite: „Voi sunteti aici pentru bolnavi, nu bolnavii pentru voi!” Si nu au salarii prea mari nici acolo, iar in spital nu era deloc lux, doar curatenie si respect pentru bolnavi. Mi-e tare ciuda ca ei pot si noi nu putem!

  13. Stimate pacient revoltat,
    Este si normal intr o jnitate de primiri irgente sa fie sala de asteptare unde sa astepte pacientii care nu sunt de fapt urgente, cei care au afectiuni usoare samd. Exista un triaj, de aceea unii stateaupe scaun iar altii pe targa. Ca un pacient cu entorsa sau cu fractura la nivelul mainii nu yrebuie sa stea pe targa. Daca ati primit doar perfuzii si ati stat 2 zile e si normal sa asteptati. Un pacient cu AVC e de multe ori nelinistit si nu reactioneaza normal. Tatal meu a asteptat in cel mai mare spital din Toronto 24 de ore pr o targa in urgente cu o afectiune acuta care pune viata oricui inprimejdie si cu lichid in abdomen. In urgente in Germania se asteapta la fel si se procedeaza la fel. Nu toti medicii din urgente se ocupa de fiecare pacient. Medicul urgentist va consulta si cheama medocul specialist care trebuie sa va trateze. Acesta nu e in urgente ci pe sectie unde are sialti pacienti. De aceea nj poate ajunge in 3 minute mai ales ca nu era vreun pericol de deces la dvs, nu erati un caz care sa necesite terapie de urgenta. Prin urmare dvs sunteti tevoltat ca ati asteptat. Nj trebuie sa fiti, asa se asteapta peste tot in lumea asta. Ca nu sunteti singurul pacoent din urgente. Referitor la asistente, ati spus ca va deranjeaza? E intradevar neplacut sa se intample asa ceva dar trebuie sa si spuneti. Ca vi s atermjnat perfuzzia si cineva nu a vaxut e normal. Pt ca nu sunteti singurul pacient si pt ca in Romania e prea putin personal. Ca sinteti trezit la 6…ma faceti sa rad. Nu sunteti in hotel ci la spital. Daca nu se face curat nu e bine, daca sr face iar nu e bine. In Germania la ora 7 la vizita toti pacientii sunt spalati, patul e facut si sunt pregatiti pt vizita medicului. Sper ca intelegeti ca nu aveti de ce sa fiti revoltat, poate doar de asistentele de noapte cu care se putea rezolva daca vorbeati.

  14. Stimată Andreea, pacientul revoltat denunță de fapt atitudinea cadrelor medicale, indiferența lor, lipsa lor de compasiune față de durerea omenească. Din păcate nu ați priceput nimic. Si dacă tot ati pomenit de sistemul privat nu cred că acolo salariile sunt cu mult mai mari decăt la stat și nici atribuțiile cu mult mai mici, dar acolo ești tratat ca un OM, ești întrebat din prima clipă cum te simți cu toată dragostea reală, nu disimulată și vorbesc dintr-o experiență recentă, într-un mic orășel de provincie unde un om cu suflet mare a pus pe picioare o micuță clinică unde alină cu mult drag suferințele noastre la prețuri decente. Deci omul sfințește locul, dar dumneavoastră din păcate nu ati înteles nimic, preferați să vă ascundeți incompetența și frustrările după motive puerile. RUȘINE!!!!

  15. Stimați membrii ai personalului medical.
    Nimeni nu v-a obligat să practicați această meserie. Condițiile de salarizare sunt mizerabile și în alte domenii de activitate,condiții grele de muncă sunt și în alte sectoare,domniile voastre ați depus insa un jurământ, probabil nu mai țineți ăsta. Lasati-ne și plecați afară, veți fi plătiți mai bine și cu siguranță veți învăța să nu vă mai bateți joc de pacienți.

    • Domnule Romulus, sa stiti ca se pleaca, si e trist pt cei care raman, ca acusi nu mai au la cine sa se trateze. Pt ca in alte tari pacientul respecta medicul, si medicul il respecta pe pacient. Solutia nu e sa dai din umeri ci sa faci presiuni sa fie mai multi bani in sistemul sanitar.

  16. Uneori mi-e rusine ca fac parte din acest sistem „infect” in care poți întâlni asemenea „specimene” de oameni care nu au nici cel mai mic sentiment de compasiune fata de pacient.

  17. ,,Omul sfinteste locul”. Am avut si eu o experinta , de a sta prin spitale vreo 2 luni cu sotul meu fiind foarte grav bolnav . Sistemul sanitar este o problema pe care o cunoastem de mult si nici nu se va rezolva foarte curand . Eu cred ca nu este problema banilor , cred ca nu avem manageri buni care sa organizeze si sa conduca un spital , sa le impuna cadrelor medicale o anumita conduita profesinala si respect pentru munca lor si pentru pacienti .
    Vreau sa va spun ca intalnesti medici , asistente , infirmire si femei de serviciu de toate felurile .Sunt cadre medicale dedicate , care se lupta pana in panzele albe pentru viata pacientilor si altele care putin le pasa de viata lor . Nu ar trebui ca salariul sau conditiile de munca sa te faca sa uiti ca este om , sa ceri respect dupa ce arati respect este o chestie de bun simt . Nu este usor sa fii cadru medical in Romania , dar daca ti-ai ales meseria asta trateaz-o cu respect , pacientul vine la spital pentru ca are nevoie de un specialist pentru a fi tratat sau de a-i fi salvata viata . Multe cadre nu inteleg ca de ele depinde de multe ori viata unui om , orice secunda pierduta pentru pacient poate fi vitala.De multe ori o incurajare si o vorba buna face mai bine decat multe medicamente .,,A fii om este lucru mare ” . Eu am avut norocul de a intalni medici de cea mai mare calitate morala si profesionala , care nu si-au facut doar datoria , ci au facut tot posibilul pentru a salva o viata , si au salvat-o ,
    Concluzia este ca sistemul sanitar se bazeaza pe oameni , de aceea daca dai peste oameni buni si implicati se gasesc de toate -si solutii medicale si medicamente , dar daca ai nesansa de a da peste oameni care nu au ce cauta acolo ai toate sansele sa mori cu zile si sa fi tratat ca un gunoi .

  18. La spitalul judetean din Timisoara se moare cu zile. Am avut o experienta criminala la acest spital. Tatal meu a murit aici de mâna unor criminali, copii de medici, sefi de sectie care nu au nici o treaba cu meseria de doctor, sunt pur si simplu paraleli. Am avut nefericita ocazie sa dau peste un asemenea specimen (adica un fiu de medic sef de clinica), l-a operat pe tatal meu si dupa operatie nici nu a stiut ce a operat!!! Este incredibil ce mi-a raspuns cand l-am intrebat de ce nu vine la spital (pentru ca NU a fost nici o zi) sa vada de pacientul pe care (cică) la operat: mai bine stau la clinica tatalui meu decat sa vin aici!!! Acestia sunt criminalii care profeseaza la spitalul judetean din Timisoara!!!

    • Dumnule Ion, nu este obligatoriu ca medicul care a operat sa vina sa vada pacientul. Fiecare medic are saloanele sale si asa se face vizita.
      Ce tip de operatie a avut tatal dumneoavoastra? si daca a murit din cauza operatorului, de ce nu l-ati dat in judecata?

  19. Sa le fie rusine ca sint platiti din banii acestu-i popor si nu-si dau nici-un interes pi9na nu-ti intinde buzunaru sa le dam bani.Duceti-va dragele mele asistente si vedeti cum e in spitalele din Italia,Spania si in general in UE sa vedeti cum se comporta asistentele cu pacientii.Stiu, veti zice ca sint si bine platite,dar si merita.La prestatia care se face in Romania,nu meritati mai mult decit primiti acum.In UE la 2 zile se schimba patul,bolnavii sint splati de asistente nu de infirmiere,nu primesc nimic[spaga] iar respectul e maxim ptr.pacienti.Voi de ce nu va duceti in sch8imb de experienta,ca nu stiu daca vetri rezista la cit sinteti de inchipuite si de nasoale,ca nici medicii nu se comporta cavoi.Fereasca Dumnezeu sa fie amanta vreunui doctor ,ca nici Ceuseasca nu-s ca ele.Rusine,rusine sa va fie la modul cum va comportati cu bolnavii,dar se vede ca sinteti angajate cu pile si fara competenta.

  20. DIN PACATE TOATA APROAPE TOATA LUMEA ARE DE FACUT COMENTARII NEGATIVE DESPRE CADRELE MEDICALE, INSA PUTINI STIU DESPRE LIPSA MARE DE PERSONAL DIN ACEST SISTEM.NU SE STIE CA SE MUNCESTE FFFFFFOARTE MULT SI CA IN LOC DE 3 ASISTENTI LUCREAZA DOAR UNUL, IAR RITMUL DE LUCRU ESTE UNUL ALERT.

    SA NU NE GRABIM SA ARUNCAM CU PIETRE IN CEI CARE NE SALVEAZA SI CARE NE REDAU SPERANTA DE MAI BINE!

  21. Nimeni nu stie stresul din aceasta meserie. Daca faptul ca te destresezi cu o gluma e asa de grav… v-as pofti pe fiecare sa faceti garzi la urgenta…

  22. Lucrez in strainatate tot la urgente. Sa astepti jumatate ora pt un medic e lux. De obicei se asteapta minim o ora pentru a fi vazut, apoi inca vreo doua ore cel putin pentru decizie. Bineinteles, atitudinea personalului trebuie imbunatatita, insa vaicarelile legate de asteptare sunt niste mofturi. Nu esti singurul pacient, de cele mai multe ori urgenta e asaltata de pacienti si ambulante. In plus, e aproape o regula ca urgenta sa functioneze cu deficit de personal. Deci, un pic mai usor cu vaicareala si cu bestelitul personalului.

  23. Am citit multe pareri , as dori sa va povestesc experienta mea .Nu dau nume , pentru ca nu este relevant cine si unde. Sectie de terapie intensiva. Sase saloane dintre care 4 de barbati si 2 de femei. Doua asistente in tura de noapte . Caz nou venit din urgente , o femeie caruia ii trebuia pusa perfuzie . Ambele asistente la capataiul ei , trebuind sa o stabilizeze, impreuna cu doctorul de garda , toti in salonul de femei . Salonul in care era persoana din familia mea, era salon de barbati cu sase paturi . Toate paturile ocupate . Intr – unul din paturi era un schizofrenic dar care avea probleme de sanatate cu inima. In alt pat un barbat care a supravietuit unui infarct. Alt pacient era un turc cu probleme la inima ,venit in acea seara din urgente. Persoana din familia mea in pat cu perfuzie . Mai erau inca doi barbati in celelalte paturi,dar care se simteau mai bine , asta insemnand ca nu aveau nevoie de ajutorul asistentelor pentru a bea apa, a merge la baie sau alte lucruri marunte . Deci schizofrenicul vrea sa isi desfaca un iaurt dar nu poate , nu are putere . Ma duc si il ajut . Intre timp turcul vrea sa bea apa , dar este cu perfuzie nu se poate ridica din pat. Il ajut si pe el , intelegand limba engleza, deci intelegand si ce vroia sa zica. Persoanei din familia mea i se terminase perfuzia , deci trebuia oprita. O asistenta imi aratase mai devreme cum sa o opresc in caz ca ea nu este prin preajma , stiind ca eu raman in salon seara aceea mai tarziu. Deci intrebarea mea este ,, A cui este vina ca nu era nici o asistenta acolo sa vada de nevoile pacientilor ?,,

  24. Sunt medic si infirmierele tipa la mine si la colegii mei daca intram in salon atunci cand ele spala pe jos , chiar daca interventia pe care noi o facem e salvatoare de viata, sau cel putin , decisiva la momentul respectiv pentru starea pacientului. Deci raspunsurile la intrebarile dumneavoastra le astept si eu…

  25. mult patos de fiecare parte, dar adevarul este ca exista o putreziciune generalizata, si asta nu numai in ce priveste sistemul medical. eu am lucrat ca si asistent medical in romania si acum lucrez in germania, si poate ca aici castigi mai bine dar muncesti pentru acei bani, din 8 ore muncesti 8 ore. Iar in romania este o atmosfera generala, exista atatea lacune in sistem. Putem ce e drept sa ne razboim in cuvinte, dar cu atat ramanem. Si asa cum se spune:”pestele se impute de la cap si se curata de la coada” curatarea sistemului medical nu trebuie sa inceapa de la femeia de serviciu, infirmiera, asistenta ci de sus. Si in romania am fost si de cealalta parte a baricadei, si nu a contat ca eram cadru medical, deci inteleg practic ambele tabere. Totusi nu ai cum sa insanatosesti doar sistemul medical, intreaba societate are nevoie sa fie insanatosita, e nevoie de o alta mentalitate, dar avand in vedere ca in haos este mult mai usor sa furi, parerea mea este ca nu este dorita o vindecare a societatii romanesti, Un popor needucat, este un popor usor de manipulat. Deci oameni buni, solutiile sunt departe de acea femeie de servici care da cu mopul la ora 6.

Dă-i un răspuns lui Andrei Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

UDMR Timiș anunță susținerea candidaturii lui Alfred Simonis la președinția Consiliului Județean Timiș

    Liderii timișeni ai maghiarilor spun că au luat această decizie pentru ,,reprezentarea interesului comunității noastre în toate împrejurările”. În comunicatul de presă transmis...

Ziua internațională a securității și sănătății în muncă

ITM TIMIȘ organizează luni, 29 aprilie 2024, de la ora 11, la sediul instituției din loc. Giroc, str. Calea Timișoarei nr....

Citește și :