Liberalii timișoreni acuză liberalii timișoreni

74

Pentru că vara este fierbinte și poate lungă, liberali timișoreni continuă seria de comunicate în care se acuză reciproc. Poate că asta ține de răcoare? Politica locală a intrat în zodia „nici o zi fără un comunicat”.

Un nou comunicat face publice unele acuzații din lunga sagă ce nu are final previzibil.

PNL Timișoara a intrat în cea mai neagră perioadă din existenței sale.

Biroul Politic Local ales își exprimă susținerea în continuare față de cei 19 membri care au fost sancționați în data de 13.07.2021 și se declară profund revoltat de deciziile fără precedent luate de un Birou Politic Local interimar care este contestat la Comisia de Etică și Arbitraj a PNL.

„Noaptea cuțitelor lungi din PNL Timișoara” încalcă grav normele democratice, nu reprezintă un mod de acțiune demn de un partid european și nu putem fi de acord cu o asemenea manieră de a conduce.

Remarcăm că în doar opt luni de la preluarea mandatului interimar, actuala conducere județeană a luat măsuri represive împotriva a nu mai puțin de 22 de colegi liberali, practică care trebuie să înceteze de urgență.

Solicităm Biroului Politic Județean interimar să nu valideze un asemenea comportament într-un oraș ca Timișoara și să nu arunce în derizoriu votul a sute de membri care ți-au ales în mod statutar și legal președintele și conducerea locală în data de 3 iulie 2021.

Biroul Politic Local ales atâta timp cât nu a fost infirmat de către Curtea de Arbitraj a PNL sau de vreo instanță de judecată este structura de conducere statutară, iar orice structură paralelă este ilegală.

Atragem atenția Biroului Politic Județean interimar că intenția anunțată de către de Birou Politic Local interimar contestat al PNL Timișoara de modificare a listei cu membri ai partidului este de asemenea o acțiune ilegală.

Biroului Politic Local ales al PNL Timișoara face un nou apel la conducerea județeană interimară de a opri abuzurile fără precedent la adresa PNL Timișoara, acțiuni care produc daune extrem de grave întregului partid.

Biroul Politic Local ales al PNL Timișoara