19.1 C
Timișoara
joi 28 martie 2024

Liberalii si-au desemnat primul-ministru. Care este alesul lor VIDEO

Liderul PNL, Ludovic Orban, a anunţat oficial miercuri seară că ministrul Finanțelor, Florin Cîţu, este propunerea PNL pentru postul de premier, decizia fiind luată în Biroul Politic Naţional al PNL, cu o singură abţinere. Orban a făcut anunțul la finalul ședinței PNL, el venind însoțit de Florin Cîțu. Întrebat dacă președintele Klaus Iohannis a acceptat această propunere, Orban a susținut că, la ideea lui Iohannis, și el, și șeful statului au scris separat, fără să vadă, propunerea de premier şi au scris acelaşi nume.
Orban a mai spus că liberalii vor negocia cu USR-PLUS, UDMR şi cu minorităţile naţionale pentru formarea unei majorităţi parlamentare, iar negocierile vor începe de joi. El a precizat că BPN al PNL a decis formarea unei echipe de negociere care va fi condusă de el şi de premierul propus.
Declarațiile lui Ludovic Orban și Florin Cîțu după ședința conducerii PNL:
 
Ludovic Orban:
  • Am convocat reuniunea BPN al PNL pentru a decide propunerea PNL pentru funcţia de premier. Cu o singură abţinere, BPN al PNL a decis ca propunerea noastră pentru funcţia de premier să fie Florin Cîţu
  • În BPN am stabilit partenerii posibili cu care negociem formarea unei majorităţi parlamentare pentru susţinerea Guvernului. E vorba de USR-PLUS şi UDMR. Vom purta discuţii şi cu minorităţile din Camera Deputaţilor
  • Este indicată clar posibilitatea unei majorități
  • Va fi o echipă de negociere condusă de mine și de dl Cîțu care să negocieze formula de guvern și programul de guvernare
  • A fost de acord Iohannis cu propunerea? A fost propunerea preşedintelui ca fiecare să scriem separat, fără să vedem, propunerea de premier şi am scris acelaşi nume
  • Nu este întâmplătoare această nominalizare. Va urma o perioadă dificilă în care este nevoie de o bună administraţie, este nevoie de credibilitate în faţa mediului de afaceri, a partenerilor externi
  • Dl Cîţu a purtat negocieri cu parteneri internaţionali şi a reuşit să menţină ratingul de ţară într-o perioadă foarte dificilă pentru România
  • Dl Cîţu are în continuare multe soluţii
  • Despre propunerea lui Ciucă? Vehicularea de nume de candidați nu îmi stă în fire. Am preferat să anunț propunerile stabilite în forurile statutare. S-au vehiculat niște nume, niciunul nu a plecat de la mine
  • Propunerea a fost acceptată de USR și UDMR? Vor urma pașii de negociere, începând de mâine
  • Vă va aparține șefia Camerei Deputaților? E în cadrul mandatului de negociere. Nu a fost propunerea mea. E nevoie de sprijin pentru a adopta proiectele de lege, pentru că nu vom avea o majoritate parlamentară foarte largă
Florin Cîțu:
  • Mulţumesc colegilor pentru încredere
  • Pentru mine e o onoare această nominalizare şi în perioada următoare obiectivul este de a forma cât mai repede o majoritate parlamentară pentru că e nevoie de un Guvern cât mai repede

Numele lui Cîțu a fost de la început pe lista scurtă a PNL de posibil premier. Decizia de a-l susține pe Florin Cîțu vine în contextul în care favorit era inițial Nicolae Ciucă, însă în partid au existat nemulțumiri față de o astfel de nominalizare.

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a mai fost desemnat o dată premier, la începutul acestui an pe 26 februarie, după ce guvernul Orban a picat la moțiune de cenzură.

Cabinetul lui Florin Cîțu nu a mai ajuns la votul Parlamentului însă, ministrul de Finanțe anunțând că-și depune mandatul de premier desemnat cu câteva minute înainte de ședința de plen în care trebuia dat votul de învestitură.

Ulterior, printr-o postare pe Facebook, el a recunoscut că acceptase nominalizarea doar în logica declanșării alegerilor anticipate.

„Gestul meu trebuie interpretat în contextul prin care trece astăzi România. Sunt un om de partid și înțeleg să fiu alături de partid și de Președintele lui în momentele dificile. Cred cu tărie că pentru avea succes, în alegerile care vin, Președintele partidului trebuie să fie și Prim-Ministru. Decizia Președintelui Klaus Iohannis de a mă desemna pentru funcția de Prim-Ministru a fost o onoare. Însă ea a fost luată în contextul în care alegerile anticipate erau o soluție agreată de majoritatea partidelor. Această variantă nu mai există astăzi”, a scris Florin Cîțu pe Facebook.

Sursa: m.hotnews.ro

Alte subiecte :

Traseu aplicativ pentru copii, dresaj canin de Ziua Jandarmeriei, dar și Ateliere de Creație, Teatru de Păpuși și competiție de șah, în Iulius Town

Imaginația este una dintre aptitudinile pe care cei mici o pot modela până când nimic nu li se va mai părea imposibil, iar orice...

Încă o veste bună pentru transportul școlar verde din județ

După ce, la începutul săptămânii, s-a semnat contractul pentru achiziția a 24 de microbuze electrice prin PNRR, Consiliul Județean Timiș a...

Citește și :