9.1 C
Timișoara
joi 25 aprilie 2024

Liberalii cărășeni, atac dur la adresa șefului administrației județene: ”Drumul minicinos al unui… drum”!

PNL Caraș-Severin solicită printr-un comunicat DEMISIA cât mai rapidă a președintelui Consiliului Județean, Silviu Hurduzeu, pe care-l acuză de comportament abuziv, minciuni, insinuări, defăimări și atacuri în forul județean.

PNL, filiala Caraș-Severin a trimis un comunicat de presă semnat de către Ioan Cojocariu, liderul grupului de dreapta din Consiliul Județean, cel cu care Hurduzeu s-a aflat într-o permanentă dispută încă de la preluarea mandatului, în care își argumentează solicitarea cu demisia a președinteluiHurduzeu.

Cosilierul PNL face referire în primul rând la atitudinea lui Hurduzeu față de grupul de dreapta al consilierilor județeni în ședințele de CJ. ”Comportamentul abuziv al presedintelui Consiliului Județean Caraș-Severin este unul demn de epocă totalitaristă. Cu toate că în luna iunie 2016 PNL a obținut 47.489 de voturi (36,19%), iar PSD doar cu 278 mai mult , adică un număr de 47.767 voturi (36,41%), nicio formațiune politică neavând majoritatea simpla, PSD prin alianța cu PMP a pesedizat toate funcțiile, comisiile și instituțiile de subordonare județeană, ca și cum ar fi fost votat de 100% din cetățenii județului Caraș Severin”.

Atacurile dure la adresa președintelui Consiliului Județean continuă :
”Deși nu am cerut demisia președintelui CJ atunci când a mințit că nu a a trimis la ADR Vest solicitarea nr 5444/ 23.03.2017 de renunțare la drumulul județean DJ 684 care ar fi legat județul direct de Autostrada A 1, acesta a continuat să mintă și a doua oară anunțând presa că drumul nu ar fi fost pe Anexa de drumuri prioritare al ADR, cu toate că el figura la poziția 4 in Anexa HCDR nr. 7/2015”

PNL precizează că adevarul legat de acest drum, adevăr ocolit de președintele CJ CS, ar fi că degeaba DJ 684 a fost pe lista de drumuri prioritare încă din anul 2015, pentru că de 16 luni nimeni NU a depus vreo documentatie la ADR Vest ca să acceseze fondurile europene, deși primarul comunei Rusca Montană, localitatea cea mai câștigată de această investiție, întâmplător este membru PSD.

Județul ar fi singurul din cele 4 din Regiunea Vest care până în prezent nu a depus niciun proiect de finanțare, nici în prima sesiune de evaluare și finanțare și nici în a doua, care este acum în derulare.

”Este foarte grav că nu au fost capabili până în prezent, nereușind să întocmească documentația necesară pentru finanțarea drumului aprobat încă din anul 2015 pentru a lega județul de autostradă, găsindu-se acum o soluție disperată de a folosi proiectele depuse la CNI pentru alte drumuri din județ refuzate la finanțare. Proiecte refuzate pentru care se anunța cu surle și trâmbițe că se vor primi finanțări de la guvernul PSD, o altă minciună livrată presei, cetățenilor și primarilor din zonele respective”, susține PNL.

Totodată, filiala de dreapta din județ evidențiază denigrarea consilierilor PNL prin aceea că sunt acuzați că nu ar susține realizarea tronsoanelor propuse de conducerea PSD a județului. ”Precizăm că susținem cu toată deschiderea și aceste drumuri, dar finanțate pe fonduri guvernamentale, deoarece momentul istoric în care ambele județe (Timiș și Caraș Severin) să fie de acord cu o investiție comună din alte fonduri decât cele europene, nu va mai apărea în următoarele decenii”.

Comunicatul mai cuprinde și o replică la dialogul caustic dintre președintele Hurduzeu și consilierul județean Ioan Cojocariu din ultima ședință de Consiliu Județean în care grupul de dreapta a părăsit sala de ședințe.

”Având în vedere că președintele CJ continuă atacurile și insinuările murdare știindu-le pe toate ca și cum ar fi intrat el în mintea consilierilor și a aflat că unele sentințe judecătorești ar putea fi cauzatoare de crize administrative, sau că este vina unor acțiuni culturale gen,, Serbările Verii ,, pentru ceea ce se întâmplă acum în Consiliul Județean, sau scuze și acuze că și alți membrii ai Consiliului Regional din Caraș Severin au votat și ei geniala sa propunere de a condamna județul la izolare (ei neavând de fapt o altă soluție logică pentru a salva măcar o parte din banii alocați judetului nostru), constatăm încă odată că profesionalismul administrativ și argumentele manageriale ale domnului Silviu Hurduzeu se reduc la minciuni, insinuări, defăimări, atacuri sau la un dialog de genul…”ba tu ești vinovat!”

Silviu Hurduzeu (3)

În finalul comunicatului se precizează că reprezentanții de dreapta au revenit la decizia de a nu mai participa la următoarele ședințe de CJ până când Silviu Hurduzeu nu își cere scuze public pentru jignirile aduse liderului grupului consilierilor liberali, astfel că își anunță prezența la următoarele ședințe ale forului și nu mai au nevoie de scuze, dar cer demisia președintelui Consiliului Județean Caraș-Severin.

”Tinând cont că de un an și patru luni de zile nu a făcut nimic semnificativ în județul Caraș Severin, desi prietenul și colegul său a fost Premierul României, având în vedere că a reușit performanța și recordul unic post revoluționar în Caraș-Severin ca să-i ceară oficial demisia un primar din propriul partid, constatând și că dezmățul și sindrofiile conducerii CJ apărute în presă ne arată sublimul administrativ județean, un loc în care minciuna este adusă la rang de artă, solicităm prin acest comunicat DEMISIA cât mai rapidă a președintelui Consiliului Județean, Silviu Hurduzeu, consilier județean ales pe lista de partid a PSD, votat în mod conjunctural și eronat doar de unii consilieri județeni ca să conducă destinele județului până în anul 2020”, iar pentru a nu fi acuzați ”că poate ar exista din partea noastră vreun interes pentru salariul de Președinte de CJ extrem de mare (13.050 lei, pe care oricum nu-i merită), sau pentru că noi am fi curioși de unele funcții sau indemnizații din comisii, ori că ar exista persoane politice, interese economice sau personale care ne-ar determina să facem acest lucru, anunțăm că vom lăsa PSD sau PMP să-și propună un alt consilier județean pentru a prelua conducerea județului Caraș Severin, respectând astfel regulile democrației și majoritatea PSD-PMP creată ad-hoc in anul 2016, la fel cum respectăm și pe pe cei 278 de votanți care au făcut atunci diferența”, precizează PNL Caraș-Severin prin consilierul județean Ioan Cojocariu, cel care semnează comunicatul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Poli Timișoara, amendată de FRF cu 10.000 de lei din cauza suporterilor

FRF a sancționat Poli Timișoara după jocul cu Phoenix Buziaș. Alb violeții au primit o amendă de 10.000 de lei de la Comisia de...

An aniversar, zi de sărbătoare la Teatrul „Merlin”

Așa cum a promis, Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” sărbătorește lună de lună prin acțiuni culturale, dar și evenimente de anvergură cei 75...

Lucrări Aquatim

Citește și :