14.1 C
Timișoara
sâmbătă 20 aprilie 2024

Laureații galei tânărului actor HOP 2019

Ediţia a XXII-a a Galei Tânărului Actor HOP, desfăşurată la Teatrul de Stat Constanţa, s-a încheiat în seara zilei de 5 septembrie.

Juriul final a fost format din ADRIAN BATISTA – regizor și producător TV; IOANA BOGĂŢAN – actriţă; ADA LUPU HAUSVATER – regizor; LUDMILA PATLANJOGLU –critic de teatru; LIANA TUGEARU – critic de dans.

Premiile galei tânărului actor HOP 2019

Premiul „ŞTEFAN IORDACHE” – Marele Premiu al Galei Tânărului Actor HOP a fost acordat actriţei ROXANA FÂNAŢĂ pentru „In Between” de Roxana Fânaţă.

Premiul se acordă în memoria marelui artist Ştefan Iordache, cel care a fost membru al juriului la mai multe ediţii ale Galei HOP, un apropiat al acestui eveniment şi al susţinerii tinerilor la început de carieră. Dacă iniţial, începând cu ediţia 2009, premiul a fost acordat celui mai bun actor la secţiunea individual, începând din anul 2013, organizatorii Galei au decis ca Premiul „Ştefan Iordache” să devină MARELE PREMIU AL GALEI.

Premiul a fost înmânat de GIGI CĂCIULEANU, directorul artistic al Galei şi de primarul sectorului 5 Bucureşti, domnul DANIEL FLOREA – în cadrul parteneriatului cu Centrul Cultural și de Tineret „Ștefan Iordache” al Primăriei sector 5, București.

Premiul pentru cea mai bună actriţă, secţiunea individual a fost acordat actriţei ADELA MIHAI pentru „Ziţa”, după O noapte furtunoasă de I. L. Caragiale. Premiul a fost înmânat de ADRIAN BATISTA.

Premiul pentru cel mai bun actor, secţiunea individual a fost acordat actorului NORBERT BODA pentru „Caligula” de Norbert Boda. Premiul a fost înmânat de ADA LUPU HAUSVATER.

Premiul „CORNEL TODEA” – Premiul pentru cea mai bună trupă de actoria fost acordat trupei spectacolului Wor(l)ds in progress, după texte de Matei Vişniec, cu actorii: ANDREI ATABAY, IULIANA DANCIU, ANDREEA JURJ, LIA MARIN, SÎNZIANA PINTEAN şi OCTAVIAN VOINA. Premiul este susţinut, începând cu ediţia a 16-a, de familia Todea.

Premiul a fost înmânat de preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, MARIUS HORIA ŢUŢUIANU şi de ERWIN ŞIMŞENSOHN, directorul Teatrului de Stat din Constanţa.

Premiul „SICĂ ALEXANDRESCU” – Premiul special al juriului a fost acordat actorului ALIN POTOP pentru „Propun să nu ajungem niște triști”, după Însemnările unui nebun de Nikolai Gogol. Premiul a fost înmânat de LUDMILA PATLANJOGLU.

PREMIUL PUBLICULUI

Cea mai bună actriţă: THEODORA SANDU
Cel mai bun actor: RAUL LĂZĂRESCU
Cea mai bună trupă de actori: In-cerc-uit, după texte de Matei Vişniec, cu ALINA DUMITRACHE, ANDREI IANUŞ, ALEXANDRA OIŞTE, CRISTINA SIMION, IOANA BEATRICE TĂNASĂ şi MIHAI VASILESCU.

PREMII GĂZDUITE ÎN CADRUL GALEI TÂNĂRULUI ACTOR HOP
Premiul „1/10 pentru FILM la TIFF” a fost acordat actriţei THEODORA SANDU pentru „Ophelia”, după Hamlet de William Shakespeare. Premiul a fost înmânat de actorul LARI GIORGESCU.

Începând cu ediţia a 17-a, regizorul şi producătorul de film TUDOR GIURGIU acordă unuia dintre concurenţii Galei HOP şansa de a face parte din programul „10 pentru FILM la TIFF”
PREMIUL pentru prestanţă, rostire scenică şi expresie corporală nu s-a acordat unui tânăr concurent.

În semn de preţuire, doamna DORINA LAZĂR a dedicat acest premiu marei artiste MIRIAM RĂDUCANU „fără de care profilul acestei ediții a Galei nu ar fi fost posibil”.

 

Alte subiecte :

Se lucrează, în sfârșit, pe tronsonul Holdea-Margina, de pe Autostrada A1 Lugoj-Deva

UMB a mobilizat utilajele speciale la Margina (județul Timiș) pentru forarea tunelului de pe lotul lipsă al Autostrăzii A1 Lugoj – Deva. Imagini cu...

UVT organizează workshop-ul „EACH Eviden – Academia Collaboration Hub”

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), prin Facultatea de Matematică și Informatică, consecventă în acțiunile sale de promovare a parteneriatelor cu mediul de business,...

Citește și :