Lărgirea drumului spre autostrada A1, prin Dumbrăvița, blocată! S-a contestat licitația

2262

Veste proastă pentru șoferii și autoritățile din Timiș. Licitația pentru stabilirea constructorului care să lărgească la 4 benzi drumul județean 691 Timișoara – Dumbrăvița – Giarmata – nod rutier A1 a fost contestată în ultima zi.

Licitația a pornit la jumătatea lunii octombrie și se căutau două firme pentru că lucrarea este împărțită pe două loturi (Dumbrăvița – Centura Timișoarei și Centura Tiimișoarei – Giarmata). Rezultatul ar fi trebuit să fie anunțat luni noaptea, la ora 24. Consiliul Județean Timiș a fost anunțat, marți dimineața, că s-a depus contestație.

Astfel, proiectul de aproape 60 de milione de lei, fonduri nerambursabile, este blocat. Șansele ca în această primăvară să înceapă lucrările sunt reduse pentru că va dura destul de mult soluționarea contestației.

În prezent, DJ 691 nu asigură capacitatea de circulație necesară traficului actual și de perspectivă și nu corespunde cerințelor tehnice necesare preluării circulației rutiere de pe centura de ocolire a Timișoarei și nici de pe autostrada A1 – Arad – Timișoara (prin nodul rutier Giarmata).

Acesta este motivul pentru care s-a impus accesarea de fonduri europene, prin care să se realizeze sporirea capacității de circulație, prin lărgirea la 4 benzi, cu păstrarea traseului actual și ranforsarea structurii existente. Lucrările se vor realiza pe două sectoare de drum, respectiv de la limita dintre Timișoara și comuna Dumbrăvița până după intersecția cu DN Centura Timișoarei și de la centura Timișoarei până la Autostrada A1.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.