0.1 C
Timișoara
marți 21 ianuarie 2025

Lansarea cărții ,,Geografia literară a României” la Filiala din Timișoara a Academiei Române

Biblioteca Academiei Române—Filiala Timișoara, în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din România—Filiala Timișoara și Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, Filiala ,,Valeriu Braniște”, organizează astăzi, 10 decembrie 2024, la ora 11, lansarea cărții ,,Geografia literară a României”, în Aula Filialei din Timișoara a Academiei Române, aflată în Bulevardul Mihai Viteazul nr. 24.

Cartea ,,Geografia literară a României” are două volume și a fost redactată de către domnul profesorul universitar doctor Cornel Ungureanu, o autoritate în critica literară românească.

Manifestarea va debuta cu un cuvânt de întâmpinare a publicului, realizat de către domnul academician Dan Dubină, președintele Filialei Timișoara a Academiei Române.
Cele două volume ale ,,Geografiei literare a României” vor fi prezentate în fața publicului de către domnul profesor universitar doctor Mircea Mihăieș, critic literar, eseist și publicist, de către domnul profesor universitar doctor Alexandru Ruja, critic, istoric literar și scriitor și de către domnul profesor universitar doctor Adrian Dinu Rachieru, critic și istoric literar, scriitor și sociolog.

Dialogurile vor fi moderate de către domnul conferențiar universitar doctor Ioan David, cercetător științific de gradul II, coordonatorul Bibliotecii Academiei Române—Filiala Timișoara.

Laurențiu Mioc

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un tânăr șofer cu vârsta de 16 ani din Timișoara a fost victima propriului accident rutier, cel puțin neobișnuit

Un accident s-a petrecut marți seară, în zona Pădurea Verde. Un tânăr șofer cu vârsta de 16 ani s-a izbit cu mașina de o...

Divorț-șoc al fiicei unui celebru politician bănățean

Victor Ponta și Daiana Sârbu au divorțat, după un mariaj de 19 ani. Fostul prim-ministru al României a devenit burlac, conform declarației de avere...

Citește și :