8.1 C
Timișoara
duminică 7 decembrie 2025

Laboratoare moderne și mobilier nou pentru școlile din Timișoara

Primarul Dominic Fritz a semnat contractul pentru dotarea cu mobilier specific a laboratoarelor de științe, a cabinetelor școlare și a cabinetelor psihopedagogice din unitățile de învățământ preuniversitar din Timișoara. Investiția este finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta C15: Educație, Pilonul VI – Politici pentru noua generație.

Un număr de 57 de grădinițe, școli gimnaziale și licee sau colegii tehnice din Timișoara sunt incluse în această etapă a programului de dotare cu mobilier și echipamente. Dintre acestea, 50 de unități vor primi mobilier pentru cabinetele psihopedagogice, 40 vor fi dotate cu echipamente pentru laboratoarele de științe, iar 23 vor beneficia de mobilier nou pentru cabinetele școlare. Dotările includ elemente esențiale pentru un spațiu educațional funcțional și modern: mese și scaune, dulapuri, module cu chiuvetă, bancuri de lucru, etajere, table magnetice și catedre.

Valoarea totală a contractului este de 1.971.050 lei (fără TVA), iar furnizarea produselor va fi realizată de compania SOCUB S.R.L. Contractul prevede livrarea, transportul, montajul și instalarea mobilierului și echipamentelor în laboratoarele de științe, cabinetele școlare și cele psihopedagogice din unitățile de învățământ preuniversitar. Livrările vor fi realizate în termen de 15 zile de la ordinul de începere.

Această investiție se adaugă eforturilor continue ale Primăriei Municipiului Timișoara de a îmbunătăți infrastructura școlară, în paralel cu proiectele de reabilitare termică, modernizare a sălilor de sport sau programul de bugetare participativă pentru elevi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Vernisajul expoziției„Banatul de altădată: gusturi și povești” și lansarea volumului „Păstrătoareade Tradiții” la Conacul Zăgujeni

Vernisajul expoziției „Banatul de altădată: gusturi și povești” și lansarea volumului „Păstrătoarea de Tradiții” la Conacul Zăgujeni Asociația Miltonia anunță cu bucurie organizarea vernisajului expoziției...

Magia iernii revine în 2025 la Muzeul Satului Bănățean, în perioada 6 – 21 decembrie! FOTO-VIDEO

Între 6 și 21 decembrie, Muzeul Satului Bănățean devine gazda unuia dintre cele mai spectaculoase evenimente de iarnă din Timiș: Lights of the Village. Organizată cu sprijinul...

Citește și :