0.1 C
Timișoara
sâmbătă 20 aprilie 2024

La Universitatea Politehnica Timișoara au fost decernate premiile „Excelență în cercetare”

Pentru a nu apuca sfârșitul anului cu datorii conducerea Politehnicii a hotărât să nu lasă pe altă dată ce poate face acum. Un număr de tineri merituoși au primit o mică și binemeritată recunoaștere a efortului lor în domeniul științific.
La final de an, Universitatea Politehnica Timișoara a acordat, în cadrul tradiționalei serbări de Crăciun, premiile „Excelență în cercetare” tinerilor care au obținut rezultate remarcabile în anul universitar 2016-2017.
Patru tineri au fost astfel recompensați cu Trofeul cercetării, o plachetă semnată de rectorul UPT și un grant suport în valoare de 1.000 de euro pentru sprijinirea activității de cercetare:
– Conf.univ.dr. Claudiu Tiberiu Albulescu, 37 de ani, de la Departamentul de Management al Universității Politehnica Timișoara, care a elaborat, în perioada 2016-2017, 18 lucrări științifice publicate în circuitul ISI și a finalizat, anul acesta, în calitate de director, un contract de cercetare finanțat de Ministerul Cercetării și Inovării în valoare totală de 547.000 de lei;
– Lect.dr. Emanoil Linul, 33 de ani, de la Departamentul de Mecanică și Rezistența Materialelor al UPT, care a elaborat, în 2016-2017, 13 lucrări în circuitul ISI, are H_index = 7 – WOS şi peste 86 de citări evidenţiate în WOS și conduce, în calitate de director, un contract de cercetare obținut în competiția internă Proiecte de Cercetare Dezvoltare – Tineri Cercetători;
– Emeline Andreea Gabor, doctorandă a UPT, în faza de elaborare a tezei de doctorat în domeniul ingineriei chimice, care a publicat, în anii 2016-2017, 8 lucrări în reviste indexate ISI, la 5 dintre acestea fiind prim autor/autor corespondent;
– Daniel Călin Moș, student la master în cadrul Facultății de Mecanică a UPT, care a publicat, în 2016-2017, 5 articole științifice, dintre care unul într-o revistă ISI, și a participat în 3 granturi de cercetare.

Alte subiecte :

Legislația în construcții actualizată 2024, în dezbatere la CCIA Timiș | VIDEO

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în colaborare cu Inspectoratul Județean în Construcții Timiș, sub egida Inspectoratului de Stat în Construcții, a organizat...

Designerul timișorean Ovidiu Hrin, singurul român aflat printre jurații unui important concurs de design din Seoul

Graficianul timișorean Ovidiu Hrin a fost invitat să jurizeze în cadrul unui important concurs din Asia. Concursul K-DESIGN AWARD urmează să premieze cele mai...

Citește și :