9.1 C
Timișoara
joi 25 aprilie 2024

La Timișoara se lucrează la obținerea roșiei românești perfecte! „Gustul este extraordinar”!

Proiect ambițios și interesant la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara, unde un grup de cercetători, coordonați de profesorul Radu Șumălan, lucrează intens pentru obținerea roșiei românești perfecte.

Proiectul a pornit cu mai bine de șase ani în urmă, când s-a început colectarea de soiuri de roșii românești de la țărani din vestul și nordul României. Au fost strânse peste 300 de astfel de soiuri, după care s-a trecut la primele hibrizări, adică încrucișări între soiuri, scopul final fiind bineînțeles obținerea celei mai gustoase și rezistente roșii. Primii hibrizi obținuți au fost prezentați recent în cadrul unei degustări organizate la Timișoara, intenția cercetătorilor fiind ca într-un final cele mai bune soiuri de roșii să fie omologate și scoase pe piață.

„Vorbim de soiuri noi de roșii hibrizi, obținute prin încrucișarea a două soiuri. Noi folosim doar populații locale și soiuri vechi românești, pe care le-am colectat începând cu anul 2012. Am început să colectăm aceste soiuri românești de la persoanele în vârstă din mediul rural din partea de vest și din partea de nord a țării, am creat o bază de gene, unde avem peste 300 de soiuri, după care, prin 2014, am început să facem hibrizările. După ce am făcut testările, am obținut niște hibrizi pe care i-am testat, am încercat să-i stabilizăm din punct de vedere genetic și întotdeauna, după ce obținem hibrizii, vedem că sunt destul de productivi, ajungem de fapt în piață. Acum suntem în piață și testăm gustul, pentru că una dintre caracteristicile pe care le urmărim la acești hibrizi, o caracteristică importantă, este gustul lor. Iar gustul este extraordinar”, a explicat pentru Pressalert profesorul universitar Radu Șumălan.

Conform lui Șumălan încă nu s-a reușit obținerea roșiei perfecte, dar că deși încă că se lucrează intens la acest deziderat, au fost create cinci noi soiuri pentru care se încearcă obținerea omologării.

Sursă: reper24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Poli Timișoara, amendată de FRF cu 10.000 de lei din cauza suporterilor

FRF a sancționat Poli Timișoara după jocul cu Phoenix Buziaș. Alb violeții au primit o amendă de 10.000 de lei de la Comisia de...

An aniversar, zi de sărbătoare la Teatrul „Merlin”

Așa cum a promis, Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” sărbătorește lună de lună prin acțiuni culturale, dar și evenimente de anvergură cei 75...

Lucrări Aquatim

Citește și :