22.2 C
Timișoara
vineri 29 martie 2024

La șezătoare, în Festivalul Lugoj Clasic, recital Liliana Laichici

Lumea e poveste când are cine-o povesti, iar cântatul care adună firele poveștii și le răsfiră către lume e felul iscusit de-a povesti. De asta, în urbea Bredicenilor, cel mai muzical oraș al Banatului, Liliana Laichici si taraful Ansamblului Profesionist Banatul, condus de Sebastian Roșca, vor susține recitalul folcloric „La șezătoare”.
Evenimentul se va desfășura miercuri, 5 octombrie 2022, de la ora 18:00, la Muzeul de istorie, artă și etnografie, ca parte a Festivalului Internațional Lugoj Clasic ediția a VII-a, proiect finanțat din bugetul local al municipiului Lugoj. Invitați speciali: Felicia Stoian și Marius Cîrnu.

Conceput exclusiv pentru festivalul lugojean fondat de mezzosoprana Aura Twarowska, recitalul este structurat în trei părți: melodii tradiționale din Banat, piese de patrimoniu din repertoriul Lilianei Laichici și cântece din mai multe zone folclorice ale României, interpretate de Liliana Laichici și de Marius Cîrnu (la saxofon și la instrumente tradiționale). Felicia Stoian derulează firul narativ al acestei călătorii muzicale și va recita poezii care vor întregi conceptul artistic, alături de un moment coregrafic, susținut de Mădălina Șoica și Roberto Sasu, tineri dansatori din Parța, laureați ai Festivalului–concurs Lada cu Zestre, coordonați de Denis Chira. Universul muzical reconstituit de Șezătoare are ca epicentru lumea satului.

Și, pentru că în 5 octombrie este Ziua învătătorului, repertoriul recitalului va celebra și dascălii. ”Mocerița” moroșană, ”Satule, vatră curată”, ”Dăscăliță, dăscăliță” (din repertoriul lui Tiberiu Ceia), ” Doina oilor”, ”Hora pompierului”, dar și a doua Rapsodie a lui George Enescu – sunt doar câteva dintre compozițiile care jalonează acest inedit eveniment, la care accesul publicului va fi liber.

Alte subiecte :

Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” dorește să devină NET ZERO

Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara își propune să devină Universitate Net Zero. Urmărind temele lansate de către...

Aderare dar fără drepturi depline crede Alin Nica

În calitate de președinte al Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, a asistat la inaugurarea uneia din cele mai importante investiții în infrastructură in partea...

Citește și :