La plimbare prin centrul Timișoarei. Prin nisip

176

Modul de reabilitare al trotuarelor din centrul istoric îi nemulțumește pe timișoreni. Cum am scris și noi de nenumărate ori, șantierele sunt organizate haotic, fără accese sau culoare decente pentru pietoni. Așa este situația și pe bulevardul Mihai Eminescu, iar o timișoreancă ne-a trimis fotografii cu modul de lucru.

”Nu trebuie să mai mergem până la malul mării pentru a călca în nisip. Se poate și la Timișoara! Și nu oriunde, ci chiar în centrul orașului. Așa se circulă pe bulevardul Mihai Eminescu, pe secțiunea cuprinsă între bulevardul 20 Decembrie 1989 și strada Patriarh Miron Cristea. Doreii Primăriei au scos dalele de pe trotuarele de pe ambele părți ale străzii, așa că nooi, ca pietoni, nu avem pe unde trece. Pentru a nu trece prin nisip, încălțată fiind cu sandale și mergând la birou, am mers pe carosabil. Șoferii au înțeles și ei și au avut răbdare să trec, dar nu este normal. Cum e posibil ca în Timișoara să se lucreze atât de haotic??!! Înțeleg că este era automobilului, cum spune primarul, dar deja este prea mult”, ne-a scris o timișoreancă.

Vă amintim că toate străduțele din zonă au fost sparte încă din toamna anului trecut și nici acum nu au fost refăcute. În timp ce primarul Nicolae Robu cere răbdare, timișorenii circulă prin noroi, praf, printre utilaje sau maldăre de moloz ori dale care au fost scoase de pe trotuare.

LĂSAȚI UN MESAJ