10.1 C
Timișoara
vineri 5 decembrie 2025

La Depozitul de deșeuri de la Ghizela situația rămâne încâlcită | FOTO-VIDEO

La data de 4 decembrie 2025 compania Retim a invitat reprezentanții preasei să participe la actul de la predarea-primirea echipamentelor de tratare a levigatului la Depozitul de Deșeuri Nepericuloase Ghizela, deoarece acum aproape două luni a fost reziliat de către CJT contractul de administrare a respectivului depozit.

Se dorea o transparență totală a unui act administrativ ce ar fi trebuit să decurgă fără probleme deosebite.
Menționăm că predarea era programată să se realizeze în prezența Administrației Bazinale de Apă Banat, Agenției Naționale pentru Mediu și Arii Protejate – Direcția Județeană de Mediu Timiș și a Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Timiș.

Acestă predare controlată, legală și sigură a instalațiilor este imperios necesară pentru ca protecția mediului să fie garantată în continuare ca urmare a Hotărârii Consiliului Județean Timiș nr. 294/07.10.2025, privind rezilierea abuzivă a contractului de concesiune nr. 7243/13.06.2013 dintre Consiliul Județean Timiș și RETIM.

Dar la fața locului a început dialogul surzilor. Au urmat discuții contradictorii la bariera de intrare în depozit. Accesul era interzis de către noii lucrători de pază de la depozit sub pretextul unui posibil „pericol de explozie” (?).

Astfel directorul general, RETIM Ecologic Service S.A. Dan Pascu a fost nevoit să țină o mică conferință de presă în drum. Dânsul a explicat datele problemei și s-a scuzat că nu poate intra cu cei pe care i-a invitat deoarece acum este doar tolerat acolo și nu mai are nici un drept.

Directorul general al RETIM, Dan Pascu, a declarat că această predare controlată a instalațiilor este „imperios necesară pentru ca protecția mediului să fie garantată în continuare”, în urma Hotărârii Consiliului Județean Timiș nr. 294/07.10.2025, prin care contractul de concesiune nr. 7243/13.06.2013 a fost reziliat.

Dan Pascu expune situația și afirmă că rezilierea contractului „a fost abuzivă”, iar CJ Timiș nu ar fi preluat activitățile esențiale de tratare a levigatului și cele adiacente, deși obligația legală îi revenea operatorului desemnat.
„Toate acestea se întâmplă după rezilierea abuzivă de către CJ Timiș a contractului RETIM de operare a DON Ghizela, fără preluarea activităților esențiale de tratare a levigatului și alte activități adiacente importante.
Consiliul Județean Timiș a reziliat unilateral contractul de operare a Depozitului de Deșeuri Nepericuloase Ghizela, fără a organiza o procedură efectivă de preluare a mai multor activități critice.”,
a explicat directorul Retim.

Riscurile generate de lipsa tratării levigatului

Levigatul este un produs rezultat permanent din infiltrarea apei de ploaie și din procesul natural de descompunere a deșeurilor. Tratarea lui reprezintă o obligație legală a operatorului desemnat al depozitului. O întrerupere a procesului poate provoca acumulări necontrolate și riscul deversării în sol sau în apele de suprafață.
RETIM susține că, încă din 17 octombrie, a trimis autorităților solicitări repetate pentru a reglementa cadrul juridic care să permită continuarea tratării levigatului, inclusiv o notificare oficială transmisă pe 28 noiembrie.
Autoritățile de mediu au comunicat însă că RETIM nu mai este operatorul depozitului și că o altă entitate se află în curs de autorizare, inclusiv pentru activitatea de tratare a levigatului.

„RETIM a continuat tratarea levigatului pentru a preveni un incident de mediu, dar operează fără autorizații, motiv pentru care este obligată să predea activitatea”, a mai adăugat directorul Pascu.

Și a concluzionat că, „după rezilierea contractului, compania nu mai deține autorizațiile legale necesare pentru operarea depozitului. În lipsa unui cadru procedural valid, RETIM a predat oficial: stațiile de tratare a levigatului, facla, biodesulfuratorul, activitățile conexe, solicitând Consiliului Județean Timiș „să își îndeplinească obligațiile legale”.

Compania avertizează că menținerea „vidului procedural” creat prin rezilierea contractului și lipsa preluării activităților critice de către o entitate autorizată reprezintă un risc semnificativ pentru mediul înconjurător.
La rândul său CJT susține, printr-un comunicat că predarea stațiilor de tratare a levigatului din deponeul de la Ghizela nu s-a făcut aducând o serie de acuzații.

Timpul dar și instanțele de judecată vor aduce o limpezire în această controversă ce nu pare să aibă un sfârșit prea curând previzibil.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Weekend magic la Iulius Town: Moș Nicolae, Moș Crăciun, Elsa, Ana, Olaf și multe alte personaje vor fi prezente

Este weekendul în care Moș Nicolae vine cu daruri pentru toți copiii care au fost cuminți, iar înainte de a ajunge la ghetuțele pregătite...

CJ Timiș și Eco Serv blochează predarea activității de tratare a levigatului și solicită oprirea ilegală a unei activități critice pentru protecția mediului

RETIM Ecologic Service S.A. informează publicul și autoritățile că procedura de predare a activității de tratare a levigatului de la Depozitul de Deșeuri Nepericuloase...

Lucrări Aquatim de spălare

Citește și :