La datorie, la înălțime, încă din prima zi a anului

Cei care au ales să-și petreacă vacanța de iarnă în stațiunile montane din Caraș-Severin, unde majoritatea hotelurilor și pensiunilor funcționează la capacitate maximă, pot sta liniștiți. Asta pentru că alături de turişti sunt şi jandarmii montani, aflaţi la datorie.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului judeţean de Jandarmi, plutonier major Marius Săndulescu, a declarat pentru Radio Reșița că „în ceea ce priveşte zonele şi localităţile turistice, conducerea inspectoratului a analizat deja situaţia operativă din aceste zone şi a adaptat dispozitivele şi măsurile de siguranţă publică la specificul activităţilor turistice, pentru sporirea siguranţei şi protecţiei turiştilor, pe timpul şederii acestora atât în staţiunea Crivaia cât şi pe Muntele Semenic”.

Jandarmii montani îi sfătuiesc pe turiştii aflaţi la schi să respecte regulile de folosire a pârtiilor, pentru a evita situaţiile nedorite. În caz de accident, aceștia pot să ceară ajutorul Jandarmeriei Montane şi Serviciului Salvamont apelând numărul unic de urgenţă 112, specificând următoarele: datele de identificare ale persoanei care anunţă, ce s-a întâmplat, câte persoane au nevoie de ajutor şi locul unde sunt persoanele aflate în dificultate.

Sursa: radioresita.ro
Foto: radioresita.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

La Mănăstirea Timișeni-Șag, de lângă Timișoara, tradiția vopsirii ouălor în Vinerea Mare se păstrează de ani buni. FOTO-VIDEO

La Mănăstirea Timișeni de la Șag, aflată la doar zece kilometri de Timișoara, vopsitul ouălor de Paște este o tradiție veche și plină de...

Lucrări Aquatim la rețele și spălări

Joi, 16 aprilie, între orele 9-18, la intersecția străzilor Treboniu Laurian și Gheorghe Doja se va executa o conectare de conducte. Lucrările fac parte...

Citește și :