La ce sumă se ridică pagubele provocate de inundații, în cel mai „lovit” județ din vestul țării

92

Inundaţiile care au avut loc în luna iunie în mai multe zone ale judeţului Hunedoara au provocat pagube care depăşesc 56,7 milioane de lei, fiind afectate, în principal, obiective de infrastructură locală, locuinţe, anexe gospodăreşti, obiective socio-economice, lucrări hidrotehnice şi terenuri agricole cultivate, relevă datele oficiale transmise luni de Instituţia Prefectului.

„În urma inundaţiilor care au avut loc în luna iunie în judeţul Hunedoara au fost provocate importante pagube materiale în 46 de comune şi oraşe. (…) Valoarea totală a pagubelor produse pe teritoriul judeţului Hunedoara de calamităţile naturale cauzate de inundaţii este de 56.700.417 lei, din care la obiectivele de infrastructură locală valoarea este de 34.204.000 lei’, se arată într-o informare a Prefecturii Hunedoara, remisă AGERPRES.

Astfel, în cazul obiectivelor de infrastructură locală au fost afectate, între altele, drumuri judeţene şi comunale, străzi, drumuri vicinale, drumuri auto forestiere, poduri, podeţe, traversări pietonale, reţele de alimentare cu apă, reţele de canalizare, staţii de epurare.

„Instituţia Prefectului-Judeţul Hunedoara, prin prefectul Vasilică Potecă, a iniţiat şi transmis Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei şi Ministerului de Finanţe un proiect de Hotărâre de Guvern care prevede acordarea de despăgubiri pentru unităţile administrativ-teritoriale pe raza cărora au fost înregistrate pagube materiale, inclusiv pentru Consiliul Judeţean Hunedoara”, se arată în documentul citat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.