3.1 C
Timișoara
vineri 19 aprilie 2024

Jandarmi, fugiți din drum că vine un individ ce se crede șofer

Unde poate duce bravură câte unui individ ce se crede șofer? Dacă nu are permis de conducere ce poate face un nechibzuit ce ține morțiș să să circule pe drum. Dă jos numerele de pe autovehicul în speranța că nu va fi prins. Adică în loc de o infracțiune mai bine face două ca să fie sigur că va fi premiat cum se cuvine. Oricine este dotat cu o brumă de rațiune și face o gafă încearcă să se ascundă. Dar nu și acest personaj din Mănăștur. După mintea lui dacă nu ești în regulă mai bine te duci glonț la patrula de jandarmi și începi să te rățoiești la ei și îi iei la interogatorii. Că, deh, poate se sperie de vitejia neghiobului din poveste și fug din intersecție să-I lase lui drum liber. Dar nu a fost deloc așa. Jandarmii nu s-au speriat de așa zisul șofer.
Un echipaj de jandarmi din cadrul Grupării Mobile Timişoara, pe timpul desfășurării unei misiuni specifice, a depistat o persoană care conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere.
Luni, 29 ianuarie a.c., în jurul orei 15.00, jandarmii se aflau în zona comunei Mănăștiur din județul Timiș. La un moment dat, un autoturism ce nu avea numere de înmatriculare, a oprit în apropierea jandarmilor iar șoferul a coborât și i-a întrebat pe aceștia despre scopul pentru care se află acolo. Persoanei i s-a atras atenția că nu are numere de înmatriculare. Șoferul, care avea un comportament sfidător, le-a declarat jandarmilor că, oricum, nu are permis de conducere.
Jandarmii au sesizat, în aces caz, poliția care a sosit la fața locului pentru continuarea cercetărilor.

Alte subiecte :

Lucrări Aquatim la Liebling

În perioada 22-26 aprilie, zilnic între orele 9-17, în Liebling se va întrerupe furnizarea apei pentru lucrări de spălare a rețelei de distribuție. Lucrările de...

Alfred Simonis: „de fapt, liderul Consiliului Județean habar nu ar avea să gestioneze o investiție de anvergură.”

”Am luat act de declarațiile domnului Alin Nica legate de situația stadionului Dan Păltinișanu și despre faptul că nu s-a vorbit despre Hotărârea de...

Citește și :