Italianul care a ținut în sclavie și a abuzat o româncă timp de 10 ani și-a primit pedeapsa

200

Un italian a fost condamnat la 20 de ani de închisoare după ce a ținut în sclavie o româncă timp de 10 ani de zile, informează Quiconseza.it. Victima, o româncă de 29 de ani, fusese angajată să fie îngrijitoarea soției sale, care a murit ulterior.

Francesco Rosario Aloisio Giordano, denumit „Monstrul din Gizzeria”, a sechestrat-o pe româncă în perioada 2007-2017, timp în care a torturat-o, a violat-o și a supus-o la diverse forme de violență. În intervalul în care a fost sechestrată, femeia a născut doi copii.

Giordano își învața fiul de 9 ani născut de româncă să își bată propria mamă, iar dacă acesta refuza era bătut la rândul lui. Potrivit investigației, în unele cazuri, italianul a cusut-o pe româncă cu fir de pescuit pentru a-i închide rănile provocate de bătăi.

Situația a fost descoperită de carabinieri în urmă cu doi ani. Potrivit investigației, Giordano o ținea pe româncă într-o pivniță, în condiții mizere. Spațiul era infestat cu șoareci, insecte și gunoaie, fără lumină naturală. Toaleta era improvizată din scânduri, iar femeia și cei doi copii dormeau pe cartoane.

LĂSAȚI UN MESAJ