Istoria presei s-a scris la Timişoara. Eugen Simion, dezamăgit: ”Cuvântul națiune a început să dispară”

460

Vineri și sâmbătă, 15-16 aprilie, în premieră la Timișoara, grație implicării dr. Ioan David, directorul Bibliotecii Academiei Române – Filiala Timişoara, s-a desfășurat Congresul Internațional de Istorie a Presei, ediția a IX-a.

De asemenea, o parte a evenimentului s-a desfășurat la Jimbolia și în Serbia, în special la Zrenjanin. Au participat invitați din România, R. Moldova și Serbia.

Congresul a fost organizat de Asociaţia Română de Istorie a Presei, în colaborare cu Academia Română – Filiala Timişoara, Institutul de Studii Banatice ”Titu Maiorescu”, Societatea Enciclopedică a Banatului, Institutul de Cultură al Românilor din Voivodina (Serbia) și a avut ca temă ”Tradiții ale presei științifice”. De menționat că în acest an s-au împlinit 150 de ani de când s-a înființat Academia Română, la 1 aprilie 1866.

Printre cei care au onorat evenimentul, îi amintim pe acad. Eugen Simion, fost președinte al Academiei Române, președintele Secției de Filologie și Literatură a Academiei Române, director al Institutului de Istorie și Teorie Literară ”G. Călinescu” al Academiei Române, Înaltpreasfinția Sa Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului, acad. Păun Ion Otiman, președintele Filialei din Timișoara a Academiei Române, ing. dr. Titu Bojin, președintele Consiliului Județean Timiș, Daniel Petrovici, președintele Consiliului Național al Românilor din Serbia, Costa Roșu, membru de onoare al Academiei Române, directorul onorific al Institutului de Cultură al Românilor din Voivodina, Duško Radišić, viceprimarul orașului Zrenjanin, prof. univ. dr. Marian Petcu, de la Universitatea din București, autorul monumentalului volum ”Istoria jurnalismului din România în date. Enciclopedie cronologică”, Darius Postelnicu, primarul orașului Jimbolia.

În conferința sa, Eugen Simion a pledat pentru limba română, cultura română, neamul românesc și pace socială, punctând dezamăgit: ”Cuvântul națiune a început să dispară”.

S-a desfășurat, totodată, și Adunarea Generală a Asociaţiei Române de Istorie a Presei, fiind ales un nou președinte, lect. univ. dr. Cătălin Negoiță, de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, în locul prof. univ. dr. Ilie Rad, de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

Editorialist al publicației noastre electronice, Octavian Stăncioiu a fost invitat să participe, prezentând singura lucrare cu temă sportivă din acest congres, ”Virgil Economu, cel care a adus problemele de sistem, metodică și pregătire a jocului de fotbal în presa sportivă românească”. Temă dedicată celui care a fost unul dintre cei mai mari teoreticieni ai jocului de fotbal în România, dar și ziarist, antrenor, selecţioner al echipei naționale, preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal.

Evenimentul a fost sau va fi reflectat pe larg de Trinitas TV, TVR Timișoara, Express TV din Galaţi și Brăila, Radio Trinitas, Radio România Timișoara, cotidianul ”Lumina”. Lucrările prezentate la congres vor fi publicate într-un volum special.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.