Știința istoriei este despre oameni, acțiunile și suferințele lor, speranțele și dezamăgirile lor, idealurile, abisurile și percepțiile lor despre lume la un anumit moment dat. Percepția și modelarea mediului natural de către oameni sunt subiecte ale științei istorice, la fel ca formele coexistenței umane. Istoria – insistăm asupra ei – este făcută de oameni și produsă zilnic într-un mod comunicativ și practic, uneori explicit, dar mai ales implicit. În ceea ce privește teoria acțiunii, cultura sau societatea, politica sau religia sunt rezultatul ei. Multe istorii se concentrează asupra acestor aspecte, precum și asupra altor variabile, vorbind despre națiuni sau societăți, comunități religioase sau grupuri politice, de parcă individul ar fi doar un simplu membru al lor. Spre deosebire de indivizi, comunitățile tind să fie „nemuritoare” sau cel puțin de lungă durată.

Cartea editată de Victor Neumann și intitulată DAS TEMESWARER BANAT. EINE EUROPÄISCHE REGIONALGESCHICHTE/ (BANATUL TIMIȘOAREI: O ISTORIE REGIONALĂ EUROPEANĂ) merge exact în sens invers, se concentrează pe oameni și pe diversitatea lor, se preocupă de fundamentele fructuoasei coexistențe în ciuda diferențelor lingvistice, religioase și sociale – și, prin urmare, prezintă o serie de provocări metodologice. Pentru că atunci când atenția se îndreaptă spre diversitatea concretă, ceea ce interesează e mai degrabă diversitatea umană, ceea ce a devenit istorie și diferă în timp. Istoria, concepută în acest fel, reprezintă complexitate și nu simplificare, contradicție și nu stringență. Narațiunile istorice de acest fel raportează multiple începuturi, eșecuri și pauze. Oamenii nu sunt eroi, ci acționează în timp, își schimbă identitatea, își schimbă viziunea asupra lumii. Identitatea nu este un dat, ci rezultatul unor circumstanțe externe complexe și al eforturilor personale persistente. Dacă știința istorică este concepută în acest fel, ea se dispensează în mod necesar de narațiunile magistrale, vorbind în schimb despre lupta oamenilor cu propria lor lume pe de o parte, cu lumea exterioară pe de altă parte și pe care, într-o măsură limitată, o pot influența. Istoria înseamnă în primul rând o abordare metodică a trecutului prin analiza critică a izvoarelor. Ea reprezintă reconstrucția orientată spre o perspectivă asupra „realității” trecute. Ea este o știință prin faptul că dă seama asupra a ceea ce face, fiind întotdeauna conștientă de situația preliminară.

Într-un context similar, Jörn Rüsen vorbea despre o obiectivitate a justificării și care, în timp, se accentuează, generând obiectivitatea construcției, obiectivitatea consensuală. O astfel de știință istorică va accepta și reflecta la complexitatea și contradicțiile existenței umane. Orice altceva se termină în ideologie. Necesitatea unei atitudini atât de deschise față de cercetare devine evidentă atunci când se analizează istoria Banatului și aceasta pentru că regiunea din estul Europei Centrale, din vestul Europei de Est și din nordul Balcanilor a fost încă din Evul Mediu un spațiu european intercultural. Banatul a reflectat întreaga diversitate a limbilor, culturilor, religiilor și modurilor de viață europene. Pentru istoric, aceasta înseamnă o provocare metodologică, deoarece fără a cunoaște mai multe limbi, istoria Banatului cu greu poate fi înțeleasă. Același lucru este valabil și pentru religii sau mai degrabă pentru comunitățile de credință instituționalizate. Acestea erau multe în Banat și au modelat intens realitatea vieții umane. În timp ce istoriografia națională clasică nu cunoaște decât relațiile internaționale pe de o parte și națiunile pe de altă parte, istoria regională trebuie să cânte pe toate clapele pianului: trebuie să includă marea istorie globală, istoria europeană și „poveștile naționale”, “poveștile regionale” învecinate, Banatul ca regiune în discuție, dar și orașele individuale, comunitățile și oamenii. În acest sens, istoria regională se adresează acțiunii sociale în diversitatea relațiilor lor. Ceea ce înseamnă că istoricul trebuie să se implice în numeroasele și diferitele referințe privind trecutul Europei. De exemplu, în istoriile germană, austriacă, ungară, sârbă și română, în istoriile Timișoarei și Aradului, Lugojului și Caransebeşului.  Într-o astfel de istorie regională, în locul sensurilor clasice ale temporalității a fost preferată o viziune holistică a trecutului epocilor modernă, contemporană și recentă.

Este firesc ca istoricul regional să evalueze izvoarele arhivistice primare, ziarele cotidiene sau versurile unor grupuri muzicale. În plus, este important să depășească frontierele clasice dintre istoriile politică, economică, religioasă, culturală și socială, deoarece îl interesează acțiunea în spațiu și nu aceea a subdomeniilor. Prin urmare, e vorba de o istorie interdisciplinară, una care limitează pretenția statului-națiune la o istorie totală, îndreptând privirea spre formele coabitării umane. Spre deosebire de ideea unității naționale, o astfel de istorie cultivă diversitatea. Pe de altă parte, se confruntă cu dezavantaje atunci când are în vedere un spațiu mai restrâns. Statul-națiune omogenizant ușurează munca istoricului, punându-i la dispoziție o serie întreagă de instrumente foarte utile: bibliografii și manuale, enciclopedii și lexicoane, culegeri de izvoare. E și aceasta o explicație a faptului că istoricul regional e un singuratic. În cazul Banatului de exemplu, el e obligat să facă cercetări de arhivă și bibliotecă la Viena, Budapesta, Novi Sad, Timișoara, Arad și București. În plus, istoria regională europeană nu poate fi scrisă de un singur istoric, deoarece necesită perspective multiple asupra temei, juxtapunerea unor puncte de vedere diferite și o abordare dialogică a diverselor orientări ale cercetătorilor. Așa se explică și faptul că în cartea coordonată de Victor Neumann găsim contribuțiile unor autori români, maghiari și sârbi, istorici și istorici de artă,  urbaniști și istorici ai religiilor. Ea nu transmite cunoștințe specifice tratatelor clasice, nu oferă suma consensuală a cunoștințelor consolidate de cercetare și întrebări controversate de cercetare, cum este cazul manualelor.

Cartea invită mai degrabă la o explorare istorică a regiunii, una organizată de diferiți autori, fiecare sugerând propria viziune asupra spațiului. Abordarea este una științifică, deoarece acolo unde există ceva nou de explorat, accesul metodic reflexiv este mai important decât procesarea pură a cunoștințelor existente. În acest sens, prezenta carte nu este un manual științific ce se află în aval sau în amonte de cercetarea propriu-zisă, ci este ea însăși o ilustrare inovatoare, monografică a subiectului de cercetare prin cooperarea dintre specialiști. Chiar și cei care cunosc istoria Banatului vor găsi mereu perspective noi. S-ar putea crede că traducerea în limba germană a unei cărți care inițial a fost publicată în limba română și apoi într-o versiune în limba engleză nu ar trebui să fie dificilă deîndată ce limba germană a fost răspândită în Banat. În mod cert, dificultatea se datorează faptului că structura limbii germane e diferită comparativ cu aceea a limbii române, aceasta din urmă permițând mai multă emotivitate decât limba academică germană. Acolo unde informațiile sunt suficiente cititorului român, celui german îi sunt necesare un număr de explicații suplimentare. Dacă puneți una lângă alta versiunile română, engleză și germană ale cărții veți avea impresia că vi se prezintă în mare parte același conținut (cea germană conține capitole suplimentare), dar că întâlniți o tonalitate diferită. Acolo unde originalul românesc transformă cititorul în co-descoperitor al trecutului prin propoziții lungi și elegante, cu numeroase construcții participative, traducerea germană (de care sunt responsabil) este, uneori, copleșitoare. Cu toate acestea, doar cunoscătorul își poate explora propriul drum, în timp ce străinul are nevoie de informarea și explicarea călătoriei. În acest caz, istoria regională europeană se dovedește a fi o provocare pentru istoric. În același timp, asocierea diferitelor reprezentări lingvistice permite o distanțare și o obiectivare a naraţiunii istorico-ştiinţifice care transcende propria cultură, făcînd-o vizibilă şi tangibilă. Nu întâmplător datorăm această carte inițiativei lui Victor Neumann.

Cartea este foarte solicitantă din punct de vedere metodologic, tocmai de aceea elaborarea ei necesita un cercetător și un editor care să îmbine mai multe aptitudini. În primul rând, Victor Neumann vorbește româna, maghiara, germana, engleza, franceza. În al doilea rând, el este un savant care se ocupă de istoria modernă timpurie, dar și un istoric contemporan. În al treilea rând, a publicat studii de istorie socială și religioasă, precum și de istoria ideilor. În al patrulea rând, datorită biografiei sale științifice, cunoaște foarte bine regiunea Banat și instituțiile cultural-științifice ale acesteia. În al cincilea rând, este un om cu numeroase contacte sociale în România, dar și în Serbia, Ungaria, Austria, Germania, Marea Britanie și SUA, ca să numim doar câteva. În fine, Victor Neumann este interesat de teoria istoriei, de o reflecție sistematică asupra modului în care istoria este nu numai diferit scrisă în funcție de timp, ci și mai bine scrisă.

Prin urmare, interogațiile și răspunsurile din cartea dedicată istoriei Banatului au în vedere: multiperspectivitatea, extinderea sistematică a canonului surselor, recunoașterea și reflectarea stadiului cercetării, deschiderea către teoretizare, argumentarea inteligibilă, știința istorică văzută ca explorare sistematică și nu ca narațiune autoritară. Iluminarea istorică este îndreptată împotriva „imaturității autoprovocate” a oamenilor (Kant), împotriva „ideologiei”. Acest aspect al științei istorice îl fascinează pe Victor Neumann și el are o nemijlocită legătură cu iluminismul, cel dintâi curent al modernității care a acceptat diversitatea europeană a religiilor, a limbilor, a propriilor gânduri. În ceea ce privește Banatul, avem o privire asupra oamenilor, a diferențelor lor și a încercărilor lor de a găsi modalități de a trăi în armonie. Istoria regională ca poveste a existenței umane își găsește puterea narativă în accentul pus pe diversitate și sociabilitate, explorare a existenței și a coexistenței umane. E o șansă deosebită faptul că Victor Neumann și ceilalți autori ai cărții au acceptat provocările metodologice și istorico-teoretice spre a elabora o istorie regională europeană a Banatului. Ea contribuie la o fructuoasă înțelegere a acestei lumi.

ARMIN HEINEN

Universitatea din Aachen

ISTORIA BANATULUI: O PERSPECTIVĂ EUROPEANĂ[1]

[1] Prefață la ediția în limba germană a cărții Victor Neumann (Editor), DAS TEMESWARER BANAT. EINE EUROPÄISCHE REGIONALGESCHICHTE/ BANATUL TIMIȘOAREI: O ISTORIE REGIONALĂ EUROPEANĂ, Traducere Armin Heinen, Editura De Gruyter, Berlin, 2023, 566 p.