Ipoteză a medicilor: COVID-19 poate declanșa o formă de diabet

53

Covid ar putea provoca diabetul de la zero, crede Francesco Rubino, cercetător în diabet la King’s College din Londra, potrivit Mediafax.

Mario Buelna, un american de 28 de ani, a fost iniţial diagnosticat cu Covid-19. Două săptămâni mai târziu, după ce părea a se recupera, s-a simţit slăbit şi a început să vomite. La 3 dimineaţa, în 1 august, a leşinat pe podeaua casei sale din Mesa, Arizona.

Paramedicii l-au dus la un spital din apropiere, unde medicii l-au internat la terapie intensivă. I-au spus că ar fi putut să moară. Diagnosticul lor – diabetul de tip 1 – l-a uimit şi l-a speriat. Nu avea antecedente de boală.

„Covid a declanşat-o”, a spus Buelna că i-au transmis medicii. Cazuri similare reflectă o nouă îngrijorare cu privire la relaţia periculoasă dintre diabet şi Covid-19, care este studiată de medici şi oameni de ştiinţă din întreaga lume. Mulţi experţi sunt convinşi că Covid-19 poate declanşa apariţia diabetului – chiar şi la unii adulţi şi copii care nu au factorii de risc.

A fost deja bine documentat faptul că persoanele cu diabet se confruntă cu riscuri mult mai mari de boli grave sau deces dacă se infectează cu Covid-19. În iulie, oficialii din domeniul sănătăţii din SUA au descoperit că aproape 40% dintre persoanele care au murit cu Covid-19 aveau diabet. Acum, cazuri precum cele ale lui Buelna sugerează că legătura dintre boli se desfăşoară în ambele sensuri.

„Covid ar putea provoca diabetul de la zero”, a spus dr. Francesco Rubino, cercetător în diabet şi preşedinte de chirurgie metabolică şi bariatrică la King’s College din Londra.

sursa – digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.