10.1 C
Timișoara
miercuri 24 aprilie 2024

Iohannis, în Caraș-Severin: Suntem al doilea producător de gaze în UE, însă jumătate din gospodării sunt încălzite pe lemne

Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Ludovic Orban au participat astăzi, în localitatea Jupa, din judeţul Caraş – Severin, la finalizarea lucrărilor gazoductului BRUA. Este vorba despre o investiţie în valoare de 423 de milioane de euro care permite diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze a României.

Șeful statului a declarat că România este al doilea mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană, dar cu toate acestea jumătate dintre gospodării sunt încălzite în continuare pe lemne.

“Să nu uităm că în România, deşi suntem al doilea mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană, jumătate dintre gospodării se încălzesc în continuare cu lemne de foc, utilizând instalaţii învechite şi neperformante, care afectează sănătatea şi poluează mediul. Programul naţional de racordare la sistemul de distribuţie a gazelor naturale, iniţiat de guvernul liberal în vara acestui an, are ca obiectiv tocmai rezolvarea acestor probleme. Conectarea comunităţilor din România, în ritm accelerat, la resursele de gaze naturale reprezintă o prioritate guvernamentală asumată, care se materializează pe zi ce trece. Românii trebuie să beneficieze cu adevărat de resursele pe care ţara noastră le are, care trebuie să fie exploatate inteligent, corect şi efficient”, a spus Iohannis.

Şeful statului a mai spus că dezvoltarea Sistemului Naţional de Transport de gaze pe coridorul BRUA este o etapă esenţială a întăririi securităţii energetice atât a ţării noastre, cât şi a Uniunii Europene, dar şi a securităţii energetice în regiunea Mării Negre.

Proiectul BRUA are drept obiectiv asigurarea accesului la noi surse de gaze, precum şi facilitarea transportului de gaz caspic către pieţele din Europa Centrală şi de Est.

Proiectul BRUA a constat în construirea unei conducte noi de transport gaze care va conecta nodul tehnologic Podişor cu staţia de măsurare gaze Horia, pe direcţia Podişor-Corbu-Hurezeni-Haţeg-Recaş-Horia.

Faza întâi a proiectului a presupus construcţia conductei de transport gaze naturale Podişor-Recaş, cu lungimea de 479 de km, dintre care 58,8 km în judeţul Caraş-Severin. De-a lungul traseului conductei sunt amplasate 38 de robinete de secţionare, precum şi 18 staţii de protecţie catodică.
Sursa: Radio Timișoara

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

UDMR Timiș anunță susținerea candidaturii lui Alfred Simonis la președinția Consiliului Județean Timiș

    Liderii timișeni ai maghiarilor spun că au luat această decizie pentru ,,reprezentarea interesului comunității noastre în toate împrejurările”. În comunicatul de presă transmis...

Miorița politică sau cum primarul din Forotic pare să se răzbune pe un cioban pentru opțiunile politice ale fratelui acestuia

Unde sunteți voi, autorii din interbelic? Să mai scrieți despre ce se întâmplă prin țara asta. După zeci de ani, povestea pământului pare la...

Politicianul gol

Citește și :