Investiții la Cascada Bigăr. Cum se va schimba cel mai vizitat obiectiv turistic din România

598

Cascada Bigăr, unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din România, va avea parte, în acest an, de un proiect de investiţii care să rezolve problemele din această zonă. Zilele trecute, Primăria Bozovici a predat amplasamentul pe care se află celebra cascadă Companiei Naţionale de Investiţii (CNI).

“Am semnat protocolul de predare a amplasamentului şi urmează ca CNI să facă tot: achiziţie proiectare şi tot ce ţine până la execuţia lucrărilor. O să se construiască o pasarelă pietonală pe marginea drumului, în afara carosabilului, pentru că acum e o chestie provizorie acolo. O clădire pentru grupuri sanitare, 100 de locuri de parcare, 36 de căsuţe pentru comerţ, care să fie identice, iluminat, că acum nu avem curent. Încercăm să transformăm zona într-un loc civilizat. Să poată să vină turistul, să îşi lase maşina în parcare şi să ajungă în siguranţă la cascada Bigăr”, spune primarul Adrian Stoicu.

După estimările edilului, lucrările ar trebui să înceapă în maxim două luni de zile. Valoarea totală a proiectului este de 3,1 milioane de lei, din bugetul Companiei Naţionale de Investiţii.

sursa – adevarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.