Învățământ dual – specializarea „Turism”, în Timiș

30

Elevii din Timiș interesați de domeniul turismului se vor putea specializa în acest domeniu. Pentru început, autoritățile județene și reprezetanții HORECA vor organiza cursuri profesionale cu specializare „Turism” în Făget, Sânnicolau Mare, Recaș și Buziaș.

De asemenea, tinerii vor avea parte și de școli de vară unde vor învăța tainele industriei ospitalității. În plus, va fi realizată o aplicație, o bază de date cu cei interesați, implicați activ în domeniul HoReCa: elevi practicanți, absolvenți, agenți economici, tutori de practică. Această aplicație va putea face posibilă o comunicare mai eficientă și rapidă, bună colaborare, organizarea de evenimente, repartizare sarcini, soluționare probleme. Semnatarii declarației își propun de asemenea să lucreze împreună pentru sprijinirea înființării unei școli/campus pentru educație duală.

„Cu toții am concluzionat că este nevoie de o colaborare strânsă, de o formă organizată în care să acționăm și să implementăm, în special ținând cont de programul Capitală Europeană a Culturii și de nevoia acută de personal pregătit în domeniul HoReCa. Ne dorim să conturăm echipe de lucru, care să genereze acțiuni imediate și care să producă rezultate până în 2023”, a declarat Alexandru Proteasa, vicepreședintele Consiliului Județean Timiș.

Autoritățile județene au ca obiectiv o creștere cu 10% a personalului angajat în turism în 2025 față de 2018 și creșterea gradului de retenție pe posturi din turism și conexe cu 20% în același interval.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.