Întrebări la care e foarte greu de răspuns

184
  1. Nu ştiu dacă aţi auzit de Institutul Limbii Române. Este instituţia care ar trebui să se ocupe de felul în care este promovată cultura română în străinătăţi. La multe universităţi din ţările vecine sau prietene există Catedre de Limbă Română la care predau personalităţi ale scrisului românesc, universitari dedicaţi promovării culturii române în străinătăţi. Cine conduce azi Institutul Limbii Române? Se numeşte George Doca, un proaspăt absolvent a unei universităţi (doljene? spiruharetiene?), nu un mic analfabet cum susţin unii, ci un june care ar vrea să afle. Să înveţe. Analfabet nu e el, ci omul  politic care l-a aşezat pe el în acest scaun de lider. De vedetă. De savant care ar trebui să le vorbească străinilor despre valorile culturii române, la 100 de ani după Unire. Ne-am întrebat de mai multe ori — fiindcă în ultima vreme a existat şi această întrebare — cine îşi bate joc azi de cultura română. Să fie George Doca? George Doca e mic, e prospăt alfabetizat, ştie să scrie şi să citească. Avem un ministru al culturii analfabet? Iresponsabil? Sau un ministru de externe iresposabil? Sau guvernul — căci de la el încep mai toate — ţine să-şi bată joc de istoria noastră de ieri şi de azi?
  1. Foarte greu de răspuns e şi la întrebările marilor cărturari care vin în faţa noastră cu cărţi definitive: pentru o sută. Sau o mie de ani. Citesc cele două volume monumentale ale lui Costin Feneşan, Diplomatarium Banaticum, apărute în 2016 şi 2017. Zice, în Introducere, Costin Feneşan: „Cucerirea Banatului de la câmpie şi a cetăţii Timişoara de către Poartă în vara anului 1552 a determinat pentru mai bine de un secol şi jumătate rosturile teritoriului dintre Mureş, Carpaţii Meridionali, Dunăre şi Tisa. În Banat aveau să coexiste şi — nu arareori — să se confrunte două lumi cu structuri, rânduieli şi obiective cu totul diferite şi opuse”.

Şi, în final: „În încheiere, nu putem decât să ne exprimăm speranţa că publicarea unor noi volume de documente referitoare la Istoria Banatului în Evul Mediu, percepută nu ca simplă istorie locală, ci ca parte cu rosturi şi semnificaţii bine închegate ale «isoriei mari», atât naţionale, cât şi central-est şi sud-est europene, ne va îmbogăţi şi ne va lumina şi ne va determina să o judecăm în adevăratele ei dimensiuni”.

Pe cine va lumina? Pe George Doca şi pe ai săi?

LĂSAȚI UN MESAJ