Cu ceva timp în urmă, majoritatea stațiilor de tramvai, autobuz, troleibuz erau dotate cu bănci și umbrare de protecție. Era un lucru de la sine înțeles, care oferea un minimum de confort celui obligat să aștepte cele douăzeci de minute suplimentare peste cele 10-15 promise de regia de resort. Dacă ploua sau ningea abundent călătorul cu mijloacele de transport în comun puteau să se ferească de intemperii.
Recent, primăria a făcut un calcul de eficiență și a ajuns la concluzia că dă aceste stații în chirie (sau poate altă formă de custodie) firmei de transport. Dacă va fi bună măsura, ori ba, se va dovedi în scurt timp. Dar prima din măsuri luate, care, evident, este total deplastă, a fost trimiterea la gunoi a fostelor stații care erau dotate cu câte două chioșcuri. Erau încă în stare bună. Chiar dacă a scăzut interesul pentru ziare, în acele chioșcuri se putea vinde o gamă întreagă de alte produse de urgentă necesitate, în timpul irosit în așteptarea troleibusului. Un meșter bun cu câteva scule putea da o nouă față comercială acelor stații-chioșc. Oricum în timp spațiile de afișare au adus bani frumoși celor ce se ocupau de acest sector al publicității.
Acum locul vechilor stații nu este folosit nicicum. Cine le-a demolat nu a catadicsit nici măcar să măture spațiul gol rămas. Ar fi fost un efort prea mare. Chioșcul a plecat mizeria rămâne! Poate vor apare alte utilități pe acele locuri. Greu de crezut că se va întâmpla prea curând. Dar oare nu era mai simplu să se construiască acele noi copertine și băncuțe iar mai apoi să fie dărâmate cu furie cele vechi?
Dezvoltarea în forță „sună frumos” pentru unii, chiar este vizibilă forța. Ar mai trebui să vedem și dezvoltarea în furia oarbă și distructivă care o însoțește.
