Intervenție dificilă a pompierilor! Zeci de hectare incendiate în Banat

370

Pompierii militari din cadrul Secției de Pompieri Moldova Nouă au intervenit vineri, timp de aproximativ 5 ore, pentru lichidarea unui puternic incendiu de vegetație izbucnit pe raza localității Sichevița, în Caraș Severin.

Forțele profesioniste de intervenție au fost sprijinite de 25 de membrii ai serviciului voluntar al localității care au acționat cu lopeți și bătătoare.

”Susținut de vântul puternic care bătea în rafale, incendiul s-a extins rapid și se manifesta pe o suprafață de aproximativ 22 ha de teren, în mare parte livezi. Întreaga suprafață este în proprietatea cetățenilor, astfel că incendiul amenința să se propage și la două gospodării.

Din fericire, forțele implicate au reușit să localizeze incendiul, salvând cele două case și anexele acestora, precum și 6 livezi, transmit oficialii ISU Caraș Severin.

Forțele Secției de Pompieri Moldova Nouă au mai intervenit pentru lichidarea a două incendii de vegetație și pe raza satului Gornea, comuna Sichevița, care au afectat în total aproximativ 2,1 ha teren, fără să existe însă pericol de propagare la terenuri agricole sau gospodării.

”Toate cele trei incendii au fost provocate, se pare, de folosirea focului deschis în spații deschise. Reamintim cetățenilor că igienizarea terenurilor se poate realiza doar dacă sunt îndeplinite o serie de condiții (personal pentru supraveghere, mijloace de stingere, etc.), și în niciun caz nu se efectuează în condiții de vânt”, mai spun cei de la ISU.

sursa text si foto: evz.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.