Intersecția Drumul Boilor – Centura Sud, scăpată din vedere de proiectant

38

Două proiecte de infrastructură importante pentru Timișoara, deja demarate, nu au fost corelate de proiectanți. Vorbim despre conectarea Drumului Boilor cu Centura Sud a Timișoarei. Deși autoritățile locale au semnalat necesitatea modificării proiectului tehnic, acest lucru nu s-a întâmplat până acum.

După lungi discuții, administrația Timișoarei anunță că cele două drumuri vor fi totuși conectate printr-un sens giratoriu. ”A fost o dispută pe intersecția dintre centură și Drumul Boilor. Nu a fost prevăzută în proiectul centurii sud această ntersecție. Aici nu s-au luat în considerare la timp solicitările pe care noi le-am făcut. Acum, sub oblăduirea ministrului Transporturilor și în prezența conducătorilor CNAIR, am lămurit lucrurile. S-a intrat pe procedura tehnică. Se va face o girație, numai că, având în vedere că pe banii existenți pentru centura sud nu se mai pot prelua suplimente de lucrări, asumăm la Primăria Timișoara cheltuielile conexe acelei girații”, a explicat Nicolae Robu, primarul Timișoarei.

Va fi semnat un protocol PMT – CNAIR în acest sens, care va trebui să treacă și de votul consilierilor locali. Drumul Boilor va avea 2 kilometri și costă peste 16 milioane de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ