Inteligenții — cea mai discriminată minoritate a lumii

5909

Nici nu știu cum să formulez cât mai bine: trăim într-o lume de proști sau trăim într-o lume a proștilor? Poate că mai bine ar fi să reformulez și să scriu că trăim într-o lume în care proștii sunt majoritatea covârșitoare. Îi vezi la tot pasul: vor să fie mereu șefi, au gura mare, cred că se pricep la toate, sunt siguri de ei, sunt hărnici până la epuizare, sunt indispensabili pentru șefi și balauri pentru subordonați, lipsiți de nuanțe, pragmatici, fără umor, lichele, adoră procedurile, detestă imaginația, creativitatea, firescul. Prostul cu toate variantele lui: prostănacul, prostălăul, tâmpitul, rudimentarul. Nu vă speriați, cu toții avem câte ceva din cele enumerate mai sus fără însă a avea privilegiul (sic!) de a ne regăsi în invincibila castă a proștilor. Da, fiecare dintre noi am fost sau vom fi proști în multe situații, dar adevărata prostie nu e pasageră, ci una definitiv instalată, un modus vivendi. Și din nou trebuie să nuanțez scriind că există proști inculți, dar că există și proști culți, în creierul cărora informațiile nu au fost digerate. Dar, tot așa, nu cred că putem vorbi despre prostul bun în oglindă cu prostul ticălos fiindcă bunătatea anulează prostia asemenea unui miracol.

Cât privește relația prostiei cu hărnicia, o să vă povestesc felul în care un mare general prusac înțelegea să îi promoveze pe ofițerii prusaci. (Textul circulă pe rețelele sociale)
Helmuth Karl Bernhard Graf von Moltke (1800–1891) a fost un general prusac, Șeful Statului Major General al armatei prusace și un mare strateg. Imediat după numirea în funcție, a trecut la reforme, între care și modul de instruire și promovare a ofițerilor. În acest scop, i-a evaluat după două criterii: gradul de inteligență (de la proști la inteligenți) și atitudinea față de muncă (de la leneși la harnici).
În baza acestor criterii, au rezultat patru grupe/tipuri de ofițeri: A: prost și leneș; B: inteligent și harnic; C: prost și harnic; D: inteligent și leneș. Ofițerilor din categoria A, proști și leneși, le-a dat sarcini simple și repetitive. Aceștia nu mai puteau înainta în cariera militară. Este posibil ca, într-o bună zi, să le vină o idee bună, dar, mai important, nu creează probleme. Moltke considera că ofițerii din categoria B, inteligenți și harnici, erau obsedați de micromanagement (se pierd în mărunțișuri) și, prin urmare, sunt lideri de slabă calitate. Este posibilă o promovare, dar nu până la nivel de ofițeri de Stat Major. Acești ofițeri dădeau certitudinea că ordinele vor fi îndeplinite la timp și întocmai, în toate detaliile.

Ofițerii din categoria C, proști și harnici, erau considerați periculoși. Moltke afirma că aceștia ar trebui să fie supravegheați permanent, ceea ce este inacceptabil în armată. Deoarece ar fi putut crea probleme grave, greu de remediat, aceștia au fost scoși din armată.

Ofițerii din categoria D, inteligenți și leneși, erau cei pe care Moltke îi considera cei mai potriviți pentru cele mai înalte funcții de comandă. Acești ofițeri erau suficient de inteligenți ca să știe ce trebuie făcut, dar și suficient de leneși, pentru a găsi cea mai ușoară și simplă cale de a atinge obiectivul cerut. Este adevărat că lenea singură nu este productivă. Ea trebuie combinată cu inteligența. Oamenii leneși și inteligenți au un avantaj în societate și sunt cei mai nimeriți pentru rolul de lider într-o organizație.

LĂSAȚI UN MESAJ