0.1 C
Timișoara
sâmbătă 20 aprilie 2024

Întâlnire de lucru la CCIA Timiș

În cursul zilei de 19 mai, E.S. Regina Lochner, Consul al Republicii Federale Germania la Timișoara, a avut o întâlnire de lucru cu Președintele CCIAT Florica Chiriță, cu scopul de a consolida relațiile de colaborare între cele două organizații. În debutul întrevederii, Președintele CCIAT a făcut o scurtă prezentare a economiei județului Timiș și a locului pe care aceasta îl ocupă în economia națională, a activității Camerei de Comerț Timiș cât și un scurt istoric al cooperarii CCIAT în relația cu Germania.

„Vă mulțumesc pentru o prezentare atât de detaliată a economiei locale dar și a rolului Camerei de Comerț în afacerile timișene.

Viața economică și poziția geografică privilegiată a județului sunt favorabile investițiilor germane. Vestul României este pentru relaţia germano-română de o importanţă deosebită. Trebuie doar ca împreună să găsim argumente puternice pentru fiecare domeniu de activitate în parte. (….) Sunt deschisă oricărei colaborări și inițiative venită din partea CCIAT, destinate promovării și dezvoltării afacerilor dintre tările noastre„, a spus Consulul Germaniei.

Propunerile de colaborare lansate de CCIAT pentru anul acesta vizează organizarea de evenimente economice, participarea la Topul Firmelor din Județul Timiș cât și solicitarea sprijinului Consulatului Germaniei în intermedierea unei relații de colaborare cu Camera de Comerț și Industrie din Düsseldorf, pentru organizarea unui parteneriat de afaceri cu ocazia misiunii economice timișene de vizitare a MEDICA 2022, cel mai mare târg medical din lume, care va avea loc Düsseldorf, în perioada 14-17 noiembrie a.c.

La rândul său, dna Consul a informat despre vizita la Timișoara, în perioada 24-25 mai, a prim-ministrului landului Turingia și a unei delegații de afaceri.

Alte subiecte :

Legislația în construcții actualizată 2024, în dezbatere la CCIA Timiș | VIDEO

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în colaborare cu Inspectoratul Județean în Construcții Timiș, sub egida Inspectoratului de Stat în Construcții, a organizat...

Lucrări Aquatim la Liebling

În perioada 22-26 aprilie, zilnic între orele 9-17, în Liebling se va întrerupe furnizarea apei pentru lucrări de spălare a rețelei de distribuție. Lucrările de...

Citește și :