Insectele şi dăunătorii se înmulţesc, Primăria Timişoara tot nu poate face dezinsecţie!

126

Pe măsură ce temperaturile de afară cresc, se înmulţesc şi insectele. Ţânţarii şi muştele au pus stăpânire pe oraşul Timișoara, iar în Pădurea Verde nu mai poţi intra nici dacă foloseşti spray-uri speciale.

De asemenea, căpuşele au năpădit parcurile şi spaţiile verzi din oraş. Totuşi, dezinsecţia mai aşteaptă. Autorităţile locale nu pot stropi împotriva insectelor şi a dăunătorilor nici în această vară.

Dosarul pentru licitația organizată în scopul găsirii unei firme de dezinsecţie, în vara lui 2014, este încă în judecată. De un an se află la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dar nici până acum nu a avut loc nicio şedinţă. Ceea ce înseamnă că blocajul nu va dispărea în această vară.

O soluţie de avarie ar fi desemnarea acestui serviciu către Horticultura, societate din subordinea Consiliului Local Timişoara. Problema este că, legal, contractul de 12 milioane de lei pentru dezinsecţie şi deratizare pe 4 ani nu poate fi atribuit fără licitaţie. Iar o licitație nouă nu se poate organiza până la finalizarea procesului.

1 COMENTARIU

  1. Dar nu este ilegal ca primarie sa-si infiinteze propriul serviciu de dezinsectie si deratizare si sa se apuce de treaba,musai trebuie externalizat tot ce aduce profit.La fel cu adunarea gunoaielor si multe altele

LĂSAȚI UN MESAJ