Industria ospitaltății, furioasă din cauza restricțiilor impuse în Timișoara. Cerințele HORETIM

117

Reprezentanții industriei ospitalității sunt furioși din cauza restricțiilor impuse în Timișoara, conștienți că va urma închiderea de restaurante, terase sau cluburi și în alte mari orașe din țară.

HORETIM, alături de Federația Patronatelor din Industria Ospitalității au transmis o scrisoare publică guvernanților prin care să fie lăsați să funcționeze. „Ne-am bazat pe promisiunea guvernanților, însă am fost amăgiți și am ajuns azi aici, în acest val 4, 27.09.2021, când s-a decis închiderea primului mare oraș din România, ca de obicei, Timișoara. Ce veți face, mâine veți închide Clujul, poimâine Bucureștiul și după aceea toată țara??? La începutul verii am cerut autorităților să nu pornească brusc relaxarea economiei, fără control, pentru că vom pierde tot ceea ce am început să construim în primăvară. Așa s-a întâmplat, piața a început să funcționeze haotic, populația nu a mai respectat masurile de protecție, tipic românescul ‘las` că merge și așa’ și am pierdut din toate direcțiile. Cei care s-au vaccinat s-au întrebat de ce au făcut-o dacă nu li s-a respectat acest drept fundamental la protecție și sunt tratați la fel ca ceilalți, iar cei care nu au dorit să facă acest gest, au crezut că e o glumă această formă de protecție și, ca atare, nu mai este nevoie de nicio regulă de siguranță”, transmit cei din industrie.

În condițiile în care facturile la utilități au crescut și taxele și impozitele locale din Timișoara s-au majorat, reprezentanții HORETIM se tem că multe localuri nu vor rezista iarna aceasta. „Nu este suficient că suntem sufocați de facturile exponențial crescute la utilități  (energie, gaze, apă, gunoi), nu este suficient că nu am primit nicio măsură de compensare pentru închiderea activității din industria ospitalității, totul este la nivel de promisiune, în hârtii și declarații, dar în realitate, cei care am supraviețuit în această junglă financiară, suntem acum puși la colț și sancționați din nou. Probabil că dacă rezistăm de un an și jumătate, vom mai rezista o iarnă, așa credeți? V-ați propus să ne dați două sezoane de activitate, vară și carantină? Nu am învățat nimic din ultimele trei valuri pandemice??? Nu, stimați guvernanți nu este așa, nu mai avem timp, nu mai avem rabdare, nu mai avem resurse și ceea ce e mai grav, nu mai avem motive să mai rezistăm. Rugăm pentru ultima oară statul să își facă datoria așa cum trebuie și să găsească soluții pentru a ne scoate din impasul în care am fost aduși fără voia noastră”, mai spun cei din HORETIM.

Astfel, industria ospitalității cere să nu mai fie supusă ratei de incidență, așa cum au promis autoritățile încă din aprilie, să funcționeze în baza certificatului verde și să se renunțe la acele restricții de 50%, 30%, din suprafața ocupată.

Scrisoarea a fost trimisă Parlamentului, Guvernului și Ministerului Economiei și este semnată de asociații din Timiș, Cluj, Constanța, Bacău, Brașov, Argeș, Dolj și Neamț.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.