22.1 C
Timișoara
luni 22 iulie 2024

„Incredibila și trista poveste a candidei Eréndira și a bunicii sale fără suflet” se întoarce pe scena Teatrului German

Teatrul German de Stat Timișoara (TGST) are plăcerea să vă anunțe că unul dintre cele mai îndrăgite spectacole din repertoriul său – Incredibila și trista poveste a candidei Eréndira și a bunicii sale fără suflet de Gabriel García Márquez, în regia lui Yuri Kordonsky – va putea fi revăzut începând din această vară.

Astfel, la începutul lunii iulie vor avea loc două reprezentații – în 5 și 6 iulie 2024, de la ora 19.30 – care vor și închide stagiunea 2023/2024 la Teatrul German.
La Gala Premiilor UNITER din 2018, Eréndira a avut trei nominalizări și și-a adjudecat două premii: la categoria Cea mai bună scenografie, câștigători au fost scenografii Helmut Stürmer (decor) și Ioana Popescu (costumele și desenele în nisip live); la categoria Cea mai bună regie, a câștigat Yuri Kordonsky; la categoria Cea mai bună actriţă în rol principal a fost nominalizată actrița Olga Török. 
Spectacolul Incredibila și trista poveste a candidei Eréndira și a bunicii sale fără suflet a avut premiera în septembrie 2017 la Teatrul German de Stat Timișoara. Dramaturgia este semnată de Rudolf Herbert, iar decorurile și costumele le aparțin lui Helmut Stürmer și Ioana Popescu. Muzica este compusă de Tibor Cari. Din distribuție, la această refacere, fac parte actorii Ida Jarcsek-Gaza, Richard Hladik, Rareș Hontzu, Franz Kattesch, Radu Brănici, Isa Berger, Dana Borteanu, Harald Weisz, Yannick Becker, Marc Illich.  
Spectacolul a reprezentat a doua colaborare a lui Yuri Kordonsky cu Teatrul German de Stat Timișoara, din cele trei pe care le are până acum, alături de Pescărușul (2013) și Dragonul (2023). 

Spectacolul spune povestea Eréndirei, care nu are decât paisprezece ani atunci când bunica sa, acuzând-o de incendierea casei, o obligă să se prostitueze. În timp ce sute de bărbați se înșiră în fața cortului Eréndirei, bunica negociază prețul și numără banii. Şi Ulise, tânăr și frumos ca un înger, o dorește. După ce tentativele de fugă ale celor doi îndrăgostiți eșuează, ei plănuiesc o crimă. „Incredibila și trista poveste a candidei Eréndira și a bunicii sale fără suflet” este considerată una dintre cele mai emoționante povestiri ale lui Gabriel García Márquez. Unele motive din capodopera „Un veac de singurătate” sunt îmbinate aici cu teme precum vinovăția și ispășirea, dragostea și moartea. Un laureat al premiului Nobel pentru literatură, un regizor de excepție, care semnează și adaptarea scenică a textului, și un ansamblu consacrat abordează această lume magică, în care realitatea și imaginarul se întrepătrund.    
Olga Török este Eréndira. Sau invers! Nu și-a ieșit din rol nici măcar o secundă, nu și-a permis niciun respiro și a dat jocului acea notă de personalitate care face diferența dintre o actriță bună și una care a avut îngerul pe umeri. Iar ea l-a avut acolo cu ea, pe scenă și nu i-a dat drumul nici măcar la aplauze. (Nona Ropotan, Bookhub) 
Bilete pot fi achiziționate de aici: https://www.entertix.ro/evenimente?s=erendira 
sau de la agenția de bilete a Teatrului. 
Mai multe detalii:
https://www.teatrulgerman.ro/ro/reprezentatii/incredibilasitristapovesteacandideierendirasiabuniciisalefarasuflet/ 
Vara aceasta ne vedem în lumea magică a lui Gabriel García Márquez!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Start în ediția 2024 a West Summer University (WSU) deschisă la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT)

Începând din 18 iulie, până în 3 august 2024, Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) este centrul atracției elevilor de...

Sărbători culinare la Povergina

Asociația Biserici Înlemnite alături de Asociația My Banat și comunitatea locală din Povergina au organizat sâmbătă, 20 iulie, a doua ediție a Zilelor patrimoniului,...

Citește și :