Incredibila poveste de viaţă a lui Marius, timişoreanul care a dormit 17 ani pe străzi

4405

Toată lumea îi spune Marius, deşi nu are nici o legătură cu numele său. Emil Constantin, pe adevăratul său nume, s-a născut pe 21 decembrie 1982, la Timişoara, iar povestea lui de viaţă este incredibilă. Probabil pe cei mai mulţi i-ar fi dărâmat, pe el însă l-a întărit.

În 1990, mama lui i-a promis că îl duce la o prăjitură şi un suc. A acceptat bucuros, dar cea care l-a născut şi trebuia să aibe grijă de el l-a părăsit în gară. Marius avea atunci 8 ani, o pereche de pantaloni, un tricou şi ciorapi de lână. Şi era desculţ. Trei ani a umblat desculţ, în aceleaşi haine.

„Practic, am stat 17 ani și jumătate pe străzi, fără să dorm într-un pat, fără să am o baie unde să mă spăl, doar fântâni sau râuri. Școală nu am făcut deloc, nu am nici măcar o oră de școală”, povestește Marius.

Sunt 11 frați, dar nu țin legătura unul cu celălalt. Singurul frate cu care se înțelege este Cornel Constantin din Lugoj, și mai are o nepoată, Lore. Atât. În rest, nici nu sunt frați cu același tată, nici nu se interesează unul de altul.

În anul 1991 s-a urcat în tren și a plecat la Caransebeș, căutând să-și facă un rost în gară. Nu cunoștea pe nimeni, iar unul din polițiști s-a luat de el și l-a bătut cu bastonul la tălpi până nu și le-a mai simțit și nu mai putea călca pe ele. ” Cerșeam bani pentru mâncare, iar în zilele în care nu primeam mai nimic, mâncam din containere de gunoaie, pâine mucegăită, zahăr și apă. Nu am să uit niciodată momentul acela în care, o dată, am primit un borcan cu supă caldă și am izbucnit în plâns de fericire”, își amintește Marius.

În zilele de sărbătoare, cu luminițe peste tot, colinde, frig și voie bună în așteptarea lui Moș Crăciun, el se simțea mai singur ca niciodată. Pe de altă parte, fiind perioada din an în care toată lumea încearcă să fie mai blândă, iertătoare, mărinimoasă și pare să-şi deschidă, din propria voinţă, inimile închise, primea în dar mai multă mâncare sau haine. De cele mai multe ori, însă, i se furau.

La începutul anului 1992 a plecat spre Craiova, unde l-au urmărit aceleași probleme, bătaie de la polițiști, bătaie de la alți copii ai străzii. ”A fost pentru prima și ultima oară când am tras din pungă, țin minte că aveam o stare generală de bine, râdeam în continuu, alergam pe liniile ferate, nu-mi mai era foame, nu-mi simțeam corpul deloc. Abia după vreo două ore mi-am revenit și mi-am jurat că, eu, gura pe așa ceva nu mai pun cât trăiesc”.

Pe la mijlocul aceluiași an, s-a urcat din nou în tren și, fără să știe încotro se îndrepta, a adormit ca un nou născut, întins pe scaunele tapițate, roșii, bucurându-se de moliciunea și comfortul găsit. Așa a ajuns în București unde, în gară, prima experiență este legată de o bătaie cruntă din partea unor alți copii ai străzii, care l-au lăsat pe-o bancă, cu chiloții pe el, și-atât. ” Poliția m-a găsit și m-a dus la o familie, care s-a îngrijit de mine, mi-au dat mâncare caldă și un pat unde să dorm. A fost pentru prima oară, după mulți ani, când am făcut o baie caldă și am dormit într-un pat”.

Vrând să se întoarcă în Timișoara, Marius s-a urcat, iar, în tren și a părăsit Bucureștiul, dar a coborât câteva stații mai repede, acolo unde a văzut coborând mai multă lume. Așa a juns la Băile Herculane, unde a stat un an și jumătate.

Abia în anul 1994 s-a întors în Lugoj. În gară, trei polițiști, Păun Căpraru, Doru Lera și Mitică Drăgan, l-au ajutat oferindu-i de mâncare și sfaturi pentru a putea merge mai departe în viață iar în scurt timp, datorită hărniciei și corectitudinii de care dădea dovadă, a fost repede adoptat de lugojeni. ”Am început să lucrez în gara din Lugoj și făceam tot ce mi se cerea, devenisem un șef de nădejde al gării, cel puțin așa îmi spunea lumea. O mână mi-a întins și primarul Petru Carebia din Coşteiu, care mi-a dat de lucru și m-a îndrumat în multe probleme de care m-am lovit”.

În anul 2001, octombrie, preotul greco-catolic, Marius Șchiopătă, în urma unei discuții avute cu Marius, i-a promis tânărului că îi va face rost de o locuință. ”Eu nu am crezut nimic, atâtea promisiuni auzisem ani de-a rândul, încât nu mai credeam nimic”. În luna noiembrie a primit o locuință de la o biserică Greco-catolică în care, deși nu avea decât o saltea, a simțit un fior cum îi pătrunde până la rădăcina părului și mâinile îi tremurau ușor pe clanță, înainte de a o deschide și trece pragul.

Povestea lui Marius a ajuns la urechile multor oameni din țară și lumea a dorit să-l cunoască, jurnaliștii s-au interesat și au scris despre el, a fost invitat la diferite emisiuni radio sau tv.

”Într-o zi, auzind de mine la o emisiune radio, m-a sunat un bărbat spunându-mi că are o fată de măritat. Eu, dorindu-mi foarte mult să-mi întemeiez o familie și să am copii, nu am stat prea mult pe gânduri și am acceptat. Am plecat spre Agrișu Mare, că de acolo era fata. Am văzut-o și am luat-o cu mine, în ziua de 30 mai am avut cununia civilă, iar în ziua de 20 iunie, cununia religioasă, oficiată de pastoral Gigel Olariu. Nu regret nimic, o iubesc foarte mult pe soția mea”. Când pierduseră aproape orice nădejde în nemărginita bunătate divină, cei doi tineri au văzut deodată, schimbându-se rosturile vieții lor.

”Eu am avut o viață grea, cu un tată și un frate care m-au bătut și batjocorit cum au vrut ei și m-au ținut închisă cu lacăt în cameră. Nu ieșisem niciodată în oraș, nu știam prea multe despre lumea din jur, tatăl meu nu știa cum să scape de mine”, povestește soția lui Marius, Elisabeta.

În data de 4 noiembrie 2010, tinerii soți aduc pe lume o fetiță, Lois Emanuela.

Fluturând pe buze un zâmbet, mulțumit de tot ce are acum, Marius privește în urmă și își aduce aminte de anii în care a dormit în gări, la punctul Informații, pe calorifere sau băncuțe, fără să mai simtă frigul sau foamea, cum cerșea pentru mâncare și mânca pe rupte, atunci când cineva îi cumpăra câte un hamburger, de teamă să nu i-l fure careva. Își aduce aminte de felul în care lumea îl privea ca pe un boschetar sau de felul în care îl măcina dorința invincibilă, așa de copilărească și, totuși, omenească, să se joace cu o jucărie sau cu alți copii, să aibă măcar o parte din tot ce visase, ce-abia întrezărise și nu avusese.

LĂSAȚI UN MESAJ