2.2 C
Timișoara
vineri 19 aprilie 2024

Incredibil ce a făcut un român cu toţi banii de la nuntă: „Toţi au zis că sunt nebun!” Acum e căutat de oameni din afara ţării

Doi tineri din Beclean au investit toţi banii strânşi la nuntă într-o afacere cu şinşile şi au reuşit, de la trei familii de mamifere pe care le-au cumpărat în urmă cu 13 ani, să aibă, acum, 2.000 de exemplare iar blana o vând la bursa de blănuri din Danemarca.

 

Ciprian Barbu, crescătorul de şinşile din Beclean, îşi aminteşte că nu a fost deloc uşor, şi în urmă cu câţiva ani, au murit toate animalele, însă el şi soţia lui au avut puterea să o ia de la capăt şi au reuşit să dezvolte o afacere inedită, într-un depozit de mici dimensiuni, de la marginea oraşului Beclean.

Cresc şinşilă din 2005 şi este destul de greu să te ocupi de aceste animăluţe. Este o zi de muncă cu normă întreagă pentru două persoane. Am început destul de greu pentru că erau foarte scumpe. Când am început era 1.500 de euro o familie formată din cinci femele şi un mascul. Am început cu trei familii în care am investit banii de la nuntă – tot ce am tot ce a rămas. Este, acum, afacerea familiei, suntem numai noi doi – eu şi soţia iar banii care ne rămân îi investim. Sperăm că în momentul în care vom reuşi să mai automatizăm ne va fi ceva mai uşor”, a povestit, pentru corespondentul MEDIAFAX, proprietarul ineditei afaceri din Beclean, Ciprian Barbu.

În halele din Beclean, Ciprian are 2.000 de exemplare de şinşila, iar anul se anunţă a fi unul cât se poate de bun mai ales că valorifică blăniţele pe bursa de blănuri din Danemarca, ţările nordice fiind interesate extrem de mult de blana şinşilelor.

O blăniţă de şinşilă se vinde în medie cu 30-40 de euro. La ultima licitaţie din Danemarca, la blănurile de top s-au vândut şi cu 1.600 de coroane adică 300 de euro. Noi lucrăm şi cu Bursa din Danemarca şi cu un spaniol, vindem unde se dă mai bine. Nu este foarte complicat să ajungi să vinzi pe bursa din Danemarca însă se plătesc şi brokeri care iau 11 euro la fiecare blăniţă tranzacţionată. Anual vând cam 2.000 de blăniţe la 30 – 40 de euro. Cred că anul acesta va fi un an foarte bun, am trecut deja de 1.100 de pui” a mai spus Ciprian Barbu.

Extrem de prietenoase şi jucăuşe, şinşilele sunt o companie deosebită pentru copii şi nu au nevoie de condiţii speciale.

Un puiuţ durează cam 9 luni să ajungă la maturitate. Nu sunt pretenţioşi. Au nevoie vara de ventilaţie şi iarna de clădură. Din păcate, oamenii nu prea cumpără pentru că nu ştiu de unde, le iau de la intermediari unde sunt foarte scumpe” mai spune micul om de afaceri.

Planurile de viitor sunt multe, vrea să să se dezvolte, însă Ciprian spune că forţa de muncă este o problemă, el având nevoie de oameni care să fie pasionaţi şi să iubească micile animale.

Sursă: mediafax.ro

Alte subiecte :

Iulius Town îi invită pe cei mici la egg-hunt cu premii dulci, întâlniri cu Iepurașul de Paște, dar și să descopere alte surprize la...

Timișoara, 18 aprilie 2024: Iepurașul de Paște a început pregătirile din timp anul acesta, iar în Iulius Town deja și-a instalat tradiționalul Labirint și îi...

Noua arenă a Timișoarei, care va costa aproape 170 de milioane de euro, intră în linie dreaptă

Timișoara se pregătește să beneficieze de un stadion modern. Noua arena ar urma să primească ultima aprobare necesară în zilele viitoare. Legendara arenă „Dan Păltinișanu”...

Citește și :