Incident tragic într-un casino din vestul țării! Cunoscut manelist, înjunghiat de un interlop

4402

În dimineața zilei de duminică, în jurul orei 08:00, într-un casino ce funcționează în incinta unui mall din Arad a avut loc o altercație între cunoscutul cântăreț de manele One Dinescu și un interlop arădean, căruia, deocamdată, până Poliția Arad nu confirmă  oficial identitatea, nu-i facem public numele.

În urma certei dintre cei doi, care se pare că au mers împreună în respectiva locație, interlopul l-a atacat cu un cuțit pe manelist, înjunghiindu-l în zona abdominală. Între cei doi a intervenit și omul de ordine din incinta casinoului, dar se pare că nu a putut face mare lucru, ba mai mult, acesta a fost și el atacat de către interlop și a suferit mai multe tăieturi.

La fața locului a fost solicitată de urgență intervenția poliției și a ambulanței. Cei doi răniți au fost transportați la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad pentru a li se acorda îngrijiri medicale. Starea manelistului fiind destul de gravă, acesta a intrat în operație.

Poliția efectuează cercetări și, totodată, a luat înregistrările video de pe camerele de supraveghere deoarece autorul atacului a dispărut de la locul faptei.

UPDATE În urma investigațiilor efectuate de către polițiștii arădeni, s-a constatat că agresorul de la casino este Daniel Florin Vesa. Polițiștii au trecut la urmărirea acestuia, l-au reținut și l-au transportat la sediul IPJ Arad, în vedere audierii privind faptele comise de către acesta. Dosarul urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.

one dinescu

sursă: specialarad.ro
foto: FB/One Dinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.