1.1 C
Timișoara
marți 19 martie 2024

Incident în timpul vizitei Papei Francisc în Grecia: Un preot ortodox l-a făcut „eretic”

Un preot ortodox din Grecia a strigat la Papa Francisc și l-a făcut eretic. Incidentul a avut loc când Suveranul Pontif se întâlnea cu șeful Bisericii Ortodoxe grecești, arhiepiscopul Ieronim al Atenei.

Preotul protestatar, în vârstă, a fost îndepărtat de poliție, apoi a fost lăsat să plece.

Papa Francisc a ajuns sâmbătă în Grecia, unde va sta până luni. El va merge la un centru pentru refugiaţi din insula Lesbos, pentru a doua oară în cinci ani. Luni, înainte de plecarea la Vatican, se va întâlni cu tineri catolici greci.

Papa Francisc a pledat sâmbătă la Atena pentru o politică comună în domeniul migraţiei într-o Europă „sfâşiată de naţionalisme”. Suveranul Pontif, care a ajuns sâmbătă la Atena după ce vineri a fost în Cipru, a abordat drama migraţiei la întâlnirea cu preşedinta Republicii Elene, Katerina Sakellaropoulou, şi cu premierul grec, Kyriakos Mitsotakis, relatează Agerpres.

Papa a spus că Grecia este o ţară „primitoare” care a asistat la venirea unui număr de imigranți mai mare chiar uneori decât cel al locuitorilor din insule, sporind astfel problemele care îi împovărează pe cei afectaţi deja de dificultăţile aduse de criza economică. El a criticat însă faptul că „șovăielile europene persistă” și a spus că în loc să fie un tren al solidarităţii, comunitatea europeană „rămâne de multe ori blocată şi lipsită de coordonare”.

Papa Francisc a subliniat că cei care sunt obligaţi să fugă în căutarea unui cămin şi a speranţei, tot mai numeroşi, „sunt protagoniştii unei cumplite odisee moderne”, precum cea a lui Ulise scrisă de Homer.
Sursa: Digi24

Alte subiecte :

Citește și :