Început mai greoi, dar final en-fanfare! SCM Poli, la prima victorie din play-off

100

SCM Politehnica Timioara a obținut primul succes din seria A a play-off-ului Ligii Naționale de handbal masculin. Alb-violeții s-au impus, 31-26, în fața celor de la Dunărea Călărași după un meci în care au început mai greu, dar pe care l-au încheiat în forță.

Oaspeții au avut inițiativa în primele 10 minute, când au condus mai ales grație finalizărilor interului dreapta Zarko Pejovic, care apoi a fost luat ”om la om” și neutralizat aproape în totalitate. Treptat, defensiva Politehnicii a început să recupereze mingi, ce au fost concretizate în poarta adversă. De la 8-9, Timișoara a preluat conducerea și a s-a desprins în primă fază la 12-9 în minutul 26, pe superioritate numerică.

În repriza secundă, SCM Politehnica a dominat jocul; s-a distanțat la 7 goluri, la mijlocul celei de-a doua jumătăți, și a gestionat relativ bine acest avantaj până spre capătul întâlnirii, când a ridicat piciorul de pe accelerație.

Principalii marcatori ai Politehnicii, în întâlnirea de azi, au fost Filip Marjanovic cu 9 goluri și Milos Dragas cu 8.

Au fost primele puncte din play-off pentru SCM Poli, care miercurea viitoare joacă la București, cu CSM. Lider autoritar al grupei este HCDS Constanța, care a acumulat 12 puncte după succesul de astăzi cu „tigrii”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.