Început de săptămână cu schimbare radicală a vremii! Ce se întâmplă în orașele din Banat!

1547

Astăzi, vremea se va răcori ușor față de ziua precedentă și va fi general instabilă. În orașele din Banat, cerul va prezenta înnorări temporar accentuate. Pe arii relativ extinse la munte și local în rest, vor fi averse, însoțite de descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, care trecător pot lua aspect de vijelie. Izolat cantitățile cumulate de apă vor fi mai însemnate și este posibil să cadă grindină. Vântul va sufla slab la moderat din sector vestic.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 26 și 32 de grade, iar cele minime între 14 și 20 de grade.

Mâine, vremea se va încălzi din nou, devenind călduroasă în orele după-amiezii, când disconfortul termic se va accentua, iar indicele temperatură-umezeală ITU va atinge și depăși ușor pragul critic de 80. Cerul va fi variabil. Pe arii restrânse, mai ales la munte și în sudul Banatului, vor fi averse, însoțite de descărcări electrice. Izolat vor fi condiții de grindină și sunt posibile cantități de apă mai însemnate. Vântul va sufla în general slab, cu unele intensificări pe durata averselor.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 29 și 35 de grade, iar cele minime între 16 și 22 de grade, informează Serviciul Regional de Prognoză Banat-Crișana.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.