14.1 C
Timișoara
sâmbătă 20 aprilie 2024

Incendiu teribil într-o localitate din Banat. Un om a murit și două case s-au făcut scrum

Incendiul a fost anunțat în această seară, printr-un apel la numărul unic de urgență 112.

Pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Bozovici, în sprijinul cărora au fost alocate două echipaje de la Secția de Pompieri Oravița, intervin, la această oră, cu două autospeciale pentru stingerea incendiului care s-a extins de la casa la care a izbucnit la cea de lângă, existând, totodată, riscul să cuprindă și un al treilea imobil din vecinătate.

„Ajunși la locul intervenției, pompierii au constat că incendiul se manifestă la două case cu risc de extindere la o a treia casă. La locul intervenției a fost găsită o victimă, decedată”, informează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic”, Anca Balint.

Sursa: https://resita.ro

 

 

Alte subiecte :

Accident pe strada Liniștei. Doi trecători, transportați la spital

Accident pe strada Liniștei, în Timișoara. Un șofer de 40 de ani a lovit, în intersecție, un autoturism condus de o femeie de 60...

Se lucrează, în sfârșit, pe tronsonul Holdea-Margina, de pe Autostrada A1 Lugoj-Deva

UMB a mobilizat utilajele speciale la Margina (județul Timiș) pentru forarea tunelului de pe lotul lipsă al Autostrăzii A1 Lugoj – Deva. Imagini cu...

Citește și :