Încă un cadru medical din Timiș, răpus de coronavirus

422

Nicolae Pantalia, un cadru medical din judeţul Timiş, a fost răpus de coronavirus, mărind lista cadrelor medicale din România răpuse de teribilul virus. Nicolae Pantalia era ambulanţier în Lugoj şi a fost răpus de coronavirus la numai 56 de ani.

Anunţul decesului său a fost făcut chiar de colegii săi de la Serviciul de Ambulanţă al Judeţului Timiş. „De astăzi, SAJ Timiş a devenit mai sărac, a pierdut un coleg, un prieten, un om a cărui absenţă va fi mereu resimţită. COVID-19 este un adevăr. Din nefericire, este un adevăr ucigaş. Feriţi-vă din calea lui”, a fost mesajul transmis de cei de la SAJ Timiş.

Cei din conducerea SAJ Timiş au mai precizat că „am sperat, ne-am rugat pentru însănatoșirea colegului nostru, dar acest cumplit virus a fost mai puternic și l-a smuls dintre noi. Îl vom păstra pe Nicolae pe mai departe în amintirea noastră. Dumnezeu să-l ierte și să-i primească sufletul în grădina sa”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.