Înălțarea Domnului, ziua când românii își aduc aminte de Eroi

Ziua de azi reprezintă un prilej de mare bucurie pentru toți cei ce cred în dualitatea Mântuitorului. Cu prilejul Înălțării Domnului se vădește caracterul de divinitate pe lângă cel uman ce a fost vizibil contemporanilor săi din acele vremuri.

Este ziua ce marchează creștinilor momentul trecerii de la lumea pământeană de cea veșnică. Sărbătoarea arată scurgerea celor patruzeci de zile de la Înviere și comemorează înălțarea la cer a lui Iisus Hristos, la 40 de zile după Învierea Domnului.

După cum este explicat în Faptelor Apostolilor (1, 1-11), Iisus, după Înviere, s-a arătat apostolilor timp de 40 de zile, după care s-a înălțat la cer, de față cu ei. „Domnul Isus, după ce a vorbit cu ei, s-a înălțat la cer și a șezut de-a dreapta lui Dumnezeu” (Mc 16, 19). Trupul lui Hristos a fost glorificat din momentul Învierii sale, după cum o dovedesc însușirile noi și supranaturale de care Trupul său se bucură de acum înainte în permanență. Dar în timpul celor patruzeci de zile în care va mânca în mod familiar cu ucenicii săi și îi va învăța despre Împărăție, slava lui rămâne învăluită sub trăsăturile unei umanități obișnuite.

Ultima apariție a lui Isus se sfârșește prin intrarea ireversibilă a umanității sale în gloria dumnezeiască simbolizată de norul și cerul în care șade de acum înainte de-a dreapta lui Dumnezeu. În mod cu totul excepțional și unic, El i se va arăta lui Paul „ca unuia născut înainte de vreme” (1 Cor 15, 8) într-o ultimă apariție care îl instituie pe acesta apostol.
De acum înainte, Hristos șade de-a dreapta Tatălui. Sfântul Ioan Damaschinul spune: „Prin dreapta Tatălui înțelegem slava și cinstea dumnezeirii în care Cel care exista ca Fiu al lui Dumnezeu mai înainte de toți vecii ca Dumnezeu și consubstanțial Tatălui s-a așezat cu trupul după ce s-a întrupat și după ce trupul lui a fost preaslăvit”.[1]

Șederea de-a dreapta Tatălui semnifică inaugurarea domniei lui Mesia, împlinirea viziunii profetului Daniel despre Fiul Omului: „Și lui i s-au dat stăpânirea, slava și împărăția, și toate popoarele, neamurile și limbile îi slujeau lui. Stăpânirea lui este veșnică, stăpânire care nu va trece, iar împărăția lui nu va fi nimicită niciodată” (Dan 7, 14). Din acel moment, apostolii au devenit martorii „Împărăției care nu va avea sfârșit”[2]

Tot cu prilejul acestei sărbători de la începutul verii în țara noastră se mai sărbătorește și un eveniment laic dar la fel de plin de semnificații. Într-un fel este tot o înalțare la cer a celor ce au căzut în confruntările militare și nu numai. Eoi neamului cei mulți și necunoscuți sunt omagiați de un secol pentru jertfa lor.

Ziua Eroilor este sărbătoare națională la noi în țară pentru pomenirea bărbaților și femeilor care au murit în timp ce serveau în forțele armate. În România prin Decretul nr. 1913 din 4 mai 1920 s-a stabilit ca aceasta să fie sărbătorită în fiecare an cu prilejul zilei Înălțării Domnului, dată reconfirmată prin Legea pentru cinstirea memoriei eroilor căzuți, dată la data de 24 august 1920 și promulgată prin decretul 3530 din 2 sept 1920. Data sărbătorii a fost reconfirmată și în 1940, într-un moment tragic pentru țară.

În timpul comunismului troate trebuiau schimbate. Nimic nu mai trebuia să funcționeze după vechile obiceiuri. Nici eroii nu au scăpat de furia schimbărilor, în general de rău augur. Prin Decretul nr. 71/1948 data a fost schimbată la 9 mai, reconfirmată prin Decretul 117/1977, dar după 1989 s-a revenit la data inițială.

În această zi, în toate bisericile din țară și străinătate se face pomenirea tuturor eroilor români căzuți de-a lungul veacurilor pe toate câmpurile de luptă pentru credință, libertate, dreptate și pentru apărarea țării și întregirea neamului.

Pe timpul când școala era mai temeinic organizată și nu a trecut prin atâtea schimbări ciudate de ziua Eroilor învățăceii mergeau în grup la monumentele din apropierea lor pentru a depune flori și a învăța o pagină de istorie concretă despre strămoșii lor căzuți. Dar era și semn că se apropie vacanța mare cea atât de așteptată de prichinei.