15.1 C
Timișoara
vineri 29 martie 2024

În Timișoara nu este rentabil să fii victima unui accident ușor – foto

Circulația în urbea noastră supra aglomerată nu este deloc o plăcere pentru nimeni. Să traversezi orașul de la nord la sud este uneori echivalentul traversării unui traseu de rally raid. Presupune nervi tari și răbdare pe măsură. O știe orice șofer timișorean.

De o bună bucată de vreme nici să stai cu mașina pe loc nu este simplu. Adică să parchezi.
Centrul este foarte aglomerat și un loc de parcare este echivalentul unui loz câștigător. Doar aparent, Acesta se dovedește a fi de fapt încărcat de necazuri. Un timișorean povestește avatarurile sale legate de veșnica problemă a locului de parcare. Unii ar fi tentați să spună să lași mașina acasă și să vii pe jos în centru. Așa este deseori.

Dar ce te faci când chiar locuiești în centru și nu ai unde parca? Andy Tugui este fericitul caz al unuia ce muncește în centru dar tot acolo și locuiește. O aparent banală tamponare ușoară s-a dovedit a fi o poveste fără de sfârșit ce nu se rezolvă de multe luni.
Dar iată povestea. În cursul zilei de 25 octombrie a lăsat mașina parcată pe bulevardul 3 august 1919 peste drum de ce se numește Bega Mică, cam acolo unde se construiește un hotel. Nu era autovehiculul în drum ci chiar într-o parcare amenajată. Seara a găsit mașina lovită și zgâriată destul e adânc. Nu este nimic grav e doar o chestiune de aspect estetic. accident usor (1)Un Seat Toledo elegant arată acum cu bara din față și masca bușite.
Știe cine a lovit mașina, sunt și martori ce au văzut întâmplarea. Se cunoaște numărul și marca acelui Peugeot alb condus de un neîndemânatic. În zona există chiar și camere de supaveghere ce ar fi trebuit să înregistreze totul. Deci aparent un caz banal. S-a dovedit a nu fi deloc așa.
Păgubașul a mers a doua zi la Poliție pentru a face o sesizare la „Accidente ușoare”. Asta s-a întâmplat pe 26 octombrie. De atunci polițistul ce se „ocupă de caz” dacă este întrebat ce se mai știe de accident dă câte un răspuns evaziv precum că e cazul în lucru. Sau se va rezolva.
Oare ce poate fi atât de complicat de a rezolva o banală bușitură a unei mașini când se cunoaște autorul, mașina, marca, modelul, culoare, numărul de înmatriculare? Sunt imagini filmate și martori. Poate se așteaptă un alt an? Dovadă că vinovatul cam recunoaște cele întâmplate e faptul că a trimis un intermediar pentru impăcare. Dar după zeci de zile. După alte zile a intors totul invers. Acum susține că nu mai ține minte de accident și poate a fost altcineva.
accident usor (5)Chiar polițistul deranjat că ar trebui să lucreze a hotărât într-un final că mai bine este să se înțeleagă pe cale amiabilă cei doi protagoniști.
Păgubitul Tugui poate ar fi acceptat dacă i se oferea o sumă decentă. Mai cu seamă că piesele de inlocuit sunt de la un model sport mai greu de găsit și destul de scumpe. Dar nu vrea să facă muncă de cârpăceală la o mașina aproape nouă ce astfel ar pierde mult din aspect și valoare.
Ghinionistul proprietar A. T. exasperat de încetineala celor ce ar fi trebuit să soluționeze cazul a depus la Poliția Județului o sesizare pe data de 29 decembrie. Încă nu a trecut termenul legal de soluționare dar nici vre-o veste nu a venit până acum. Poate faptul că cel cu mașina ce a lovit este cetățean străin să influențeze tergiversarea fără motiv?
Oare cât trebuie să treacă pentru a rezolva un „accident ușor”? Sau este mai rentabil să fii implicat într-un accident grav cu victime și cu televiziuni chemate la fața locului pentru a încheia un caz? Or fi sărbătorile de vină pentru lentoarea celor de la Poliție?
Sunt doar câteva întrebări din cele mai îndreptățite ridicate de o bușitură în parcare.

Alte subiecte :

„Monoloagele solitudinii” la Teatrul Cetății

Teatrul Cetății își deschide noua stagiune cu o distopie teatrală despre solitudine, o ”colecție de singurătăți” care, ca o lentilă...

Avansează amenajarea parcării de pe Martir Ioan Stanciu 

Zeci de locuri de parcare, spații verzi și alei prind deja contur în locul terenului dezafectat de pe strada Martir Ioan...

Citește și :